Vaccinul Cominarty, dezvoltat de Pfizer/BioNTech împotriva infecției cu virusul SARS-CoV-2, va fi autorizat de SUA pentru administrarea la copiii de peste 12 ani, începând de săptămâna viitoare, anunță CNN. Pfizer a solicitat autorizaţia de urgenţă pentru copiii cu vârste între 12 și 15 ani.
''Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) va trebui să îşi modifice reglementarea privind autorizarea de urgenţă a utilizării vaccinului, însă procedura ar trebui să fie simplă'', transmite CNN.
Vaccinul Pfizer este în prezent autorizat în SUA pentru imunizarea persoanelor de peste 16 ani.
Campania de vaccinare în Statele Unite a ajuns la circa 55% în rândul adulților, care au primit una sau două doze de vaccin.
Există însă o parte semnificativă a populației care nu vrea să se imunizeze. Este vorba despre 29% dintre alegătorii americani, 5% dintre democrați și 9% independenți, după cum arată un sondaj realizat de Kaiser Family Foundation.