Jurnalul.ro Ştiri Observator 44 de persoane păcălite prin anunțuri false de vânzari auto. Prejudiciu de peste 535.000 de lei

44 de persoane păcălite prin anunțuri false de vânzari auto. Prejudiciu de peste 535.000 de lei

de Redacția Jurnalul    |   

Mai mulți suspecți ar fi înșelat 44 de persoane în perioada ianuarie 2024 - august 2025, folosind anunțuri false de vânzare a unor autoturisme și identitatea unei firme aflate în insolvență. Prejudiciul este estimat la peste 535.000 de lei.

Suspecții ar fi postat pe platforme online anunțuri fictive de vânzare a unor mașini, însoțite de fotografii și documente false. Anunțurile erau prezentate în numele unei societăți comerciale aflate în insolvență, pentru a induce în eroare potențialii cumpărători.

Prin această metodă, 44 de persoane ar fi fost păcălite să plătească pentru mașini care nu existau.

Cazul face obiectul unui dosar penal de înșelăciune, instrumentat de Serviciul de Investigații Criminale din Poliția Capitalei, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Anchetatorii au efectuat mai multe percheziții. Primele au avut loc pe 18 iunie, când trei persoane au fost reținute și ulterior plasate sub control judiciar. Alte patru descinderi au fost făcute pe 6 august, în județele Vaslui și Galați. Cu această ocazie au fost ridicate documente, carduri bancare și alte bunuri relevante, iar trei persoane au fost conduse la audieri.

(sursa: Mediafax)

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri