Jurnalul.ro Cultură Varujan Vosganian și Cartea șoaptelor la Festivalul Internațional de Literatură de la Ierusalim, ediția 2024

Varujan Vosganian și Cartea șoaptelor la Festivalul Internațional de Literatură de la Ierusalim, ediția 2024

de Magdalena Popa Buluc    |   

Cartea șoaptelor de Varujan Vosganian va reprezenta literatura română la ediția 2024 a Festivalului Internațional de Literatură de la Ierusalim, desfășurat în perioada 27-30 mai 2024, la Centrul Cultural Mishkenot Sha’ananim din Ierusalim, în cadrul panelului internațional.

Cu spijinul ICR Tel Aviv, Varujan Vosganian va participa, în data de 29 mai, de la ora 20:30, la un eveniment dedicat romanului său în cadrul Festivalului Internațional de Literatură de la Ierusalim, eveniment moderat de jurnalistul israelian Benny Ziffer, și în data de 30 mai, de la ora 18:00, la o manifestare la sediul ICR Tel Aviv, moderată de scriitoarea israeliană de origine română, Riri Sylvia Manor.

Alături de ICR Tel Aviv, în cadrul acestui proiect mai participă institute și centre culturale precum Forumul Cultural Austriac, Institutul Francez, Institutul Cervantes, alături de Ambasadele Greciei și Lituaniei.

Varujan Vosganian (n. 25 iulie 1958, Craiova, România) este economist, om politic și scriitor român de origine armeană. Este președintele Uniunii Armenilor din România de la reînființarea acesteia în 1990 și prim-vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România din 2005. Cărțile sale au fost traduse în peste 20 de limbi.

Cartea șoaptelor este un roman scris în intervalul 2003 – 2008. Cartea a fost publicată la Editura Polirom în 2009, fiind desemnată Cartea anului din partea revistei România Literară și a fost propusă pentru Premiul Nobel pentru Literatură de trei ori din partea Uniunii Scriitorilor din Armenia (2013, 2014, 2015) și de două ori din partea Asociației scriitorilor de limbă ebraică din Israel și Uniunea Scriitorilor din România (2014, 2015). În octombrie 2016, Varujan Vosganian și Cartea șoaptelor au fost răsplătiți cu Premiul AngelusPremiul Cititorilor Natalia Gorbanevskaia și Premiul pentru cea mai bună traducere.

În urma inițiativei Festivalului Internațional de Literatură Berlin și Lepsiushaus Potsdam (care au socotit Cartea șoaptelor cartea-simbol a luptei împotriva genocidului), în data de 21 aprilie 2015, a fost organizată o Zi mondială a lecturii, pentru omagierea victimelor Genocidului împotriva armenilor din Imperiul Otoman. Inițiativa a fost susținută de sute de oameni de cultură din întreaga lume, printre care Herta Müller, Mario Vargas Llosa, Orhan Pamuk, Noam Chomsky, John M. Coetzee, Elif Shafak și mulți alții. În peste o sută de orașe din cca. patruzeci de țări au fost prezentate pagini scrise de câteva dintre cele mai importante personalități ale culturii armene din ultimul secol. Un rol central l-a avut Cartea șoaptelor, din care au fost prezentate capitolele VII și VIII în 21 de limbi.

Festivalul Internațional de Literatură de la Ierusalim, a cărui primă ediție a avut loc în 2008, este unul din cele mai importante evenimente dedicate literaturii din Israel, desfășurat la Centrul Cultural Mishkenot Sha’ananim – un loc emblematic pentru literatura israeliană. Fiecare ediție aduce în fața publicului un număr de aprox. patruzeci de scriitori din Israel și din străinătate.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri