Dan Negru este cea mai longevivă vedetă de divertisment, ale cărei performanțe de audiență sunt memorabile. El va spune, în această ediție, ce schimbări crede că vor exista pe piața media în 2016. „Vor crește în audiență televiziunile pe care Kantar nu le monitorizează și care acum sunt catalogate la secțiunea «Others». Televiziunile de nișă vor lua mai mult din public. În primăvară, va fi o inflație de umor pe televiziuni, în vară va fi un exces de sport datorită Campionatului European și a Olimpiadei și, în toamnă-iarnă, vor crește televiziunile de știri datorită alegerilor parlamentare. Vedetele-brand ale televiziunilor nu vor migra nici anul asta, pot exista în continuare migrații la nivel de jurați, cântăreți, actori de la o televiziune la alta, dar vedetele-brand vor rămâne pe poziții”, consideră Dan Negru.