Autorităţile din Veneţia au interzis deschiderea de noi spaţii comerciale care vând kebab sau alte produse fast-food pentru a păstra spiritul şi tradiţiile oraşului, informează The Independent.
Noua măsură, adoptată joia trecută de autorităţile locale, va limita de asemenea numărul spaţiilor comerciale care vând pizza la felie. Pe de altă parte, magazinele care comercializează îngheţata artizanală vor fi cruţate.
"Vrem să limităm tipurile de activităţi care nu sunt compatibile cu conservarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural al Veneţiei", a declarat Paola Mar, şefa departamentului de turism din cadrul primăriei, citată de The Guardian.
Primăria nu are în principiu vreo obiecţie faţă kebab şi fast food, după cum nu are nici cu oamenii care mănâncă în stradă, a completat ea. "Problema este că există riscul ca un oraş turistic ca al nostru să îşi piardă identitatea", a subliniat Mar.
"Există produse locale pe care trebuie să încercăm să le promovăm, iar acest lucru lucru ar fi mai benefic pentru spiritul oraşului şi, din punct de vedere al mediului, mai durabil", a explicat responsabila. De asemenea, ea a precizat că există planuri de dezvoltare a unor zonelor de picnic pentru a-i descuraja pe vizitatori să consume mâncarea luată la pachet în hotspoturile turistice.
Anul trecut, Verona a luat o măsură similară interzicând spaţiile comerciale care vindeau kebab şi fast-food, tot în vederea păstrării identităţii oraşului. Decizia a venit ca răspuns la o creştere a numărului spaţiilor comerciale care vindeau kebab în oraş.
De asemenea, edilii din Florenţa au impus restricţii în ceea ce priveşte amplasarea restaurantelor fast-food, a minimarket-urilor, a internet cafe-urilor şi a call center-urilor din oraş.
Sursa: www.agerpres.ro