Jurnalul.ro Ştiri Externe Venezuelenii au aprobat revendicarea unei regiuni petroliere controlate de Guyana

Venezuelenii au aprobat revendicarea unei regiuni petroliere controlate de Guyana

de Redacția Jurnalul    |   

Venezuelenii au aprobat cu o majoritate covârșitoare planul revendicării unui teritoriu bogat în petrol, controlat de țara vecină Guyana. Aprobarea a fost obținută în cadrul unui referendum organizat în Venezuela.

Mai mult de 95% dintre participanții la referendum au aprobat cererea de revendicare, dar și propunerea privind înființarea unei noi unități administrative în regiunea disputată Essequibo, potrivit BBC.

Nu este clar ce intenționează să facă guvernul venezuelean cu rezultatul referendumului, dar orice încercare de a lua teritoriul cu forța ar declanșa o reacție internațională puternică, anunță specialiștii.

Autoritățile de la Caracas susțin că regiunea face parte din Venezuela încă de la obținerea independenței față de Spania, în urmă cu 200 de ani. În replică, Guyana spune că a fost atribuită la sfârșitul secolului al XIX-lea Guyanei Britanice. Guyana a depus o plângere la Curtea Internațională de Justiție (CIJ) care va stabili dacă decizia tribunalului din 1899 ar trebui să rămână valabilă

Disputa s-a aprins din nou în 2015, după o descoperire majoră de petrol în largul coastelor. Essequibo, cu o suprafață de 159.500 km pătrați, reprezintă două treimi din teritoriul controlat de Guyana și găzduiește aproximativ o șesime din populația acesteia.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: venezuela guyana
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri