Jurnalul.ro Ştiri Locale Veste șoc la Iași! Cetățenii nu vor mai beneficia de serviciile SMURD. Paramedicii vor fi puşi pe liber

Veste șoc la Iași! Cetățenii nu vor mai beneficia de serviciile SMURD. Paramedicii vor fi puşi pe liber

Mii de ieşeni vor rămâne fără ajutorul SMURD Podu Iloaiei! Paramedicii au aflat de ceva timp că vor fi puşi pe liber de la 1 octombrie. Numai că acum au rămas şi fără ambulanţă. Cheile ei stau frumos în biroul primarului din localitate, până la noi ordine. 

Şi astfel medicina de urgenţă a fost pusă în cui. Iar cheile au fost predate primarului.

"Ne-a forţat să tragem ambulanţa pe dreapta şi să predăm cheile din cauza unui banal schimb de ulei care trebuie făcut", mărturiseşte Marian Codru, un angajat SMURD. 

Edilul are o justificare pentru acest gest extrem: ambulanţa nu are schimbul de ulei făcut. Iar bani în buget pentru rezolvarea acestei probleme nu mai sunt. De altfel, nu mai sunt nici bani pentru plata salariilor paramedicilor de la SMURD.

Paramedicii au încercat să discute cu edilul-şef din Podu Iloaiei. 

"S-a uitat foarte urât la mine, mi-a zis că... Pe dumneavoastră nu v-am chemat, nu v-am invitat şi mi-a trântit uşa în nas. Un gest nepoliticos. Nu m-a lovit pentru că am avut starea de spirit să fac un pas înapoi", se plânge angajata Oana Bălan.

Partea cea mai tristă este că nimeni nu-i poate ajuta pe paramedicii aflaţi în această situaţie.

"Sunt angajaţi ai Consiliului Local Podul Iloaiei. Ca atare, decizia de întrerupere a activităţii a fost luată de către angajator", a declarat Diana Cimpoeşu, medic şef SMURD Iaşi. 

Şi acum apare o nouă problemă: consilierii locali habar n-aveau că există riscul ca oraşul lor să rămână fără SMURD.

"Domnul primar, intenţionat, a bugetat acest serviciu pe şase luni de zile. Deci, chestia a fost premeditată. Nouă, consilierilor locali, ni s-a ascuns acest lucru", spune Vasile Claudiu Lupu, consilier local. 

Însă, în timp ce acuzaţiile curg în toate sensurile, cei care au de suferit sunt oamenii.Observator.tv

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri