Jurnalul.ro Ştiri Locale Vești bune de pe litoral. Mai puține deșeuri. 81% sunt din plastic. Topul obiectelor aruncate pe plajele de la Marea Neagră

Vești bune de pe litoral. Mai puține deșeuri. 81% sunt din plastic. Topul obiectelor aruncate pe plajele de la Marea Neagră

de Redacția Jurnalul    |   

Sperăm cu toții că România va deveni, an de an, mai curată iar viața aici va fi mai sănătoasă. Și iată o veste bună. Plajele de la Marea Neagră au mai puține deșeuri.

”Este adevărat că și porțiunile de plajă au fost mai puține, în această sesiune am monitorizat cu aproximativ 4.000 de m2 mai puțin decât în sesiunile anterioare, dar chiar și în aceste condiții, numărul de deșeuri tot este mai mic. Sectorul din Eforie este cel care nu a fost monitorizat, din cauza lucrărilor de înnisipare care se efectuau în aceeași perioadă”, explică Angelica Paiu, manager de proiect la ONG Mare Nostrum.

Monitorizările realitate pe 8 sectoare de plagă, în această lună au găsit 13.876 deșeuri din material polimeric artificial, cauciuc, material textile, hârtie, carton, lemn prelucrat, sticlă, ceramică și metal, cu 4.000 mai puține față de 17.853 înregistrate în perioada similară din 2021, arată ongmarenostrum.

81% dintre deșeuri sunt din plastic

Cele mai multe deșeuri aruncate pe plaje au fost paiele și bețele de amestecat băuturi, respectiv 383 de elemente. 

”O variantă foarte simplă de a scădea acest număr este ca turiștii și constănțenii să renunțe la paiele din plastic, adică să nu le mai solicite la bar și să le înlocuiască cu varianta de paie de bambus sau metal, pe care le pot igieniza foarte ușor și care ocupă foarte puțin loc în geanta de plajă. Aceste paie sunt și mai sigure pentru sănătate”, menționează Angelica Paiu.

Mai grav este faptul că 11.278 de elemente sunt din plastic, adică 81% din totalul deșeurilor. 

Dintre toate zonele monitorizate, cel mai murdar a fost Năvodari, cu 4.089 de deșeuri, urmat de Saturn 3.474 și Mamaia Nord 3.315.

”Sunt mulți operatori care își administrează porțiunile de plajă cât pot de bine, însă nu pot face față numărului mare de deșeuri pe care persoanele care merg la plajă le lasă în urmă. Responsabilitatea este de ambele părți. Nu putem să ne uităm mereu la operatorii de plajă și să îi arătăm cu degetul, când noi aruncăm mucurile de țigară unde nimerim și săpăm gropi în nisip pentru a aduna deșeurile”, mai spune Angelica Paiu.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri