Jurnalul.ro Ştiri Justitie Victor Ciorbea explică de ce nu a delegat atribuţia de sesizare a CCR: Avocatul Poporului este o autoritate unipersonală

Victor Ciorbea explică de ce nu a delegat atribuţia de sesizare a CCR: Avocatul Poporului este o autoritate unipersonală

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, susţine că nu a delegat către adjuncţii săi atribuţia de sesizare a Curţii Constituţionale deoarece instituţia Avocatul Poporului este o autoritate publică unipersonală, autonomă şi independentă.

Recent, Parchetul General, PNL şi USR au solicitat Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională în legătură cu neconstituţionalitatea unor prevederi din ordonanţa de urgenţă care modifică legile justiţiei.

Senatorul PNL Iulia Scântei a anunţat că va cere conducerii PNL să sesizeze Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului pentru declanşarea procedurii de revocare din funcţie a lui Victor Ciorbea, deoarece acesta a plecat în concediu în străinătate şi nu şi-a delegat atribuţia de sesizare a CCR.

Avocatul Poporului a dat publicităţii joi seara un comunicat de presă, în care Victor Ciorbea face precizări cu privire la delegarea temporară a atribuţiilor sale către un adjunct al său.

"Prin ordinul nr.190 din 16 octombrie 2018 al Avocatului Poporului au fost delegate unele din atribuţiile acestuia către un adjunct al Avocatului Poporului. Prin acest ordin s-au exceptat de la delegare atribuţiile prevăzute de art.15, alin.(1), lit.h), lit.i), lit.k), lit.m) şi lit. n) din Legea nr. 35/1997, republicată, potrivit cărora Avocatul Poporului: "h) poate sesiza Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea legilor, înainte de promulgarea acestora; i) poate sesiza direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a legilor şi ordonanţelor (...)", afirmă sursa citată.

Ciorbea arată că celelalte atribuţii prevăzute de Legea nr. 35/1997 republicată şi de Regulamentul de organizare şi funcţionare al instituţiei sunt exercitate de adjunctul Avocatului Poporului delegat prin ordin al Avocatului Poporului, după cum urmează: decide asupra petiţiilor formulate de persoanele fizice lezate prin încălcarea drepturilor sau libertăţilor acestora de către autorităţile administraţiei publice; verifică activitatea de rezolvare legală a petiţiilor primite; solicită autorităţilor sau funcţionarilor administraţiei publice în cauză încetarea încălcării drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice, repunerea în drepturi a petiţionarului şi repararea prejudiciilor; formulează puncte de vedere, la cererea Curţii Constituţionale; aprobă propunerile de sesizare din oficiu; aprobă efectuarea anchetelor şi a vizitelor; aprobă notele privind propunerea de soluţionare a unor petiţii adresate Avocatului Poporului.

"Delegarea atribuţiilor în perioada concediului de odihnă este o instituţie juridică permisă de prevederile art.15 alin.(3) din Legea nr.35/1997, republicată, potrivit cărora Avocatul Poporului poate delega exercitarea acestor atribuţii adjuncţilor săi sau unor persoane cu funcţii de conducere din cadrul instituţiei. Dispoziţiile art.15 alin.(1) lit.h) şi i) şi ale alin.(3) din Legea nr. 35/1997, republicată, se interpretează în lumina considerentelor deciziei nr.336/2013 a Curţii Constituţionale, care a reţinut că Avocatul Poporului are exclusivitatea în privinţa deciziei de a ridica o excepţie de neconstituţionalitate, parte a independenţei instituţionale şi funcţionale de care acesta se bucură (...)'. În consecinţă, începând cu anul 2014, în acord cu aspectele reţinute în decizia nr.336/2013 a Curţii Constituţionale, s-a exceptat, în mod consecvent, delegarea atribuţiilor privind sesizarea Curţii Constituţionale, aşa cum reiese din ordinele privind delegarea atribuţiilor, afişate pe site-ul instituţiei Avocatul Poporului, la secţiunea Latest News/Resurse", susţine Victor Ciorbea.

Prin urmare, spune Ciorbea, Avocatul Poporului nu a delegat nici prin Ordinul nr.190 din 16 octombrie 2018 atribuţiile referitoare la sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea legilor, înainte de promulgarea acestora şi nici pe cea de sesizare directă cu excepţia de neconstituţionalitate a legilor şi ordonanţelor.

"Avocatul Poporului consideră că decizia de a nu delega atribuţiile în materia controlului de constituţionalitate al legilor şi ordonanţelor pe calea obiecţiei şi a excepţiei de neconstituţionalitate este justificată şi de faptul că instituţia Avocatul Poporului este o autoritate publică unipersonală, autonomă şi independentă. Avocatul Poporului opinează că aspectele sus-menţionate reprezintă o consecinţă a realităţilor social-politice şi economice ale României, care au determinat legiuitorul constituant să creeze o instituţie de tip Ombudsman cu caracter unipersonal. Tipul de conducere unipersonal al instituţiei, astfel cum reiese din dispoziţiile constituţionale, în antiteză cu modalitatea de conducere colectivă întâlnită în cadrul altor instituţii de tip Ombudsman, conferă Avocatului Poporului putere de decizie şi în egală măsură răspunderea personală pentru hotărârile luate. Acestea sunt raţiunile care fundamentează deciziile Avocatului Poporului în delegarea atribuţiilor sale", afirmă Ciorbea.

Acesta precizează că instituţii de tip Ombudsman unipersonale se regăsesc, de exemplu, în Portugalia, ţară în care Ombudsmanul este asistat de doi adjuncţi cărora li se pot delega anumite atribuţii, însă atribuţia de sesizare a Curţii Constituţionale nu poate fi delegată. AGERPRES

Subiecte în articol: Victor Ciorbea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri