Jurnalul.ro Ştiri Externe VIDEO - Întâlnire ”cordială” între Papa Francisc și Donald Trump la Vatican

VIDEO - Întâlnire ”cordială” între Papa Francisc și Donald Trump la Vatican

Papa Francisc şi preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, s-au întâlnit miercuri la Vatican într-o reuniune privată care a durat 27 de minute, informează EFE. 

Papa Francisc şi preşedintele SUA au avut un dialog 'cordial' în care au susţinut 'promovarea păcii în lume' prin intermediul negocierilor politice, potrivit unui comunicat difuzat de Vatican, care a adăugat că în cadrul discuţiei private cei doi lideri au avut 'un schimb de puncte de vedere asupra unor teme legate de actualitatea internaţională'. Pacea mondială trebuie obţinută 'prin intermediul negocierilor politice şi al dialogului interreligios, cu accent deosebit pe situaţia din Orientul Mijlociu şi protejarea comunităţilor creştine', se mai menţionează în comunicatul Vaticanului difuzat după întâlnirea dintre Papa Francisc şi Trump. 

Audienţa privată a început la ora locală 08:33 (6:33 GMT) şi a durat ceva mai mult de cele 20 de minute cât obişnuiesc să dureze discuţiile Papei cu şefii de stat şi de guvern care îl vizitează. 

Delegaţia americană - din care au făcut parte fiica cea mare a lui Trump, Ivanka, soţul acesteia, Jared Kushner, secretarul de stat al SUA, Rex Tillerson, consilierul pe probleme de securitate naţională, H.R. McMaster, şi purtătoarea de cuvânt Hope Hicks, plus alte opt persoane - a aşteptat finalul întrevederii într-o sală alăturată. 

Trump a venit împreună cu soţia sa, Melania, care era îmbrăcată în negru, cu părul strâns şi purtând un voal negru. Cuplul prezidenţial american a fost escortat de Garda Elveţiană de la Vatican către apartamentele pontificale. După aceea, preşedintele american a intrat singur în aşa-numita Sala del Tronetto, aflată lângă biblioteca privată, unde şi-a strâns mâna cu Papa Francisc şi a pozat pentru fotografi. Potrivit DPA, Trump era numai zâmbet, în timp ce papa Francisc aborda o mină mult mai serioasă. Papa Francisc a salutat-o cordial pe Melania Trump şi a binecuvântat un obiect pe care soţia preşedintelui american îl ţinea în mână. Ivanka i-a adresat câteva cuvinte Suveranului Pontif, care a ascultat-o fără să-i vorbească. 

Papa Francisc l-a primit pe Trump cu un 'încântat să vă cunosc', în limba engleză, iar Trump i-a răspuns 'vă mulţumesc foarte mult' şi 'este o foarte mare onoare'. Apoi ambii au intrat în biblioteca privată, unde s-au aşezat faţă în faţă la un birou. Suveranul Pontif s-a scuzat faţă de Trump că nu vorbeşte bine limba engleză, dar preşedintele american l-a contrazis. După câteva secunde de discuţii informale, fotografii, cameramanii şi ziariştii au fost invitaţi să părăsească sala, moment în care a început dialogul privat, cu ajutorul interpreţilor.

Cât timp a durat reuniunea dintre Papa Francisc şi preşedintele american, Melania şi Ivanka Trump au vizitat Capela Paolina şi Sala Regia de la Vatican. 

După audienţa privată, în timpul schimbului tradiţional de cadouri, Papa Francisc i-a oferit lui Trump trei documente papale, un exemplar din ultimul său mesaj de pace de Anul Nou şi un medalion cu o ramură de măslin. Printre documentele oferite de Papa Francisc lui Trump a fost inclusă şi enciclica Laudato Si privind schimbările climatice. 'Ei bine, le voi citi', i-a spus Trump. 

La rândul său, preşedintele american i-a dăruit Papei Francisc o colecţie de cinci cărţi scrise de Martin Luther King şi o sculptură de bronz făcută de mână de un artist american neidentificat şi care reprezintă 'speranţa unei zile paşnice', deoarece evocă 'două valori universale: unitatea şi rezistenţa', potrivit unui comunicat al Casei Albe. Una dintre cărţile lui Martin Luther King, 'The Strength to Love' (1963), are autograful cunoscutului activist american pentru drepturile civile. 

La plecare, Trump i-a spus gazdei sale: 'Vă mulţumesc, nu voi uita ceea ce mi-aţi spus'. AGERPRES

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri