Jurnalul.ro Ştiri Externe VIDEO - Melania Trump îl lovește peste mână pe Donald Trump?

VIDEO - Melania Trump îl lovește peste mână pe Donald Trump?

Melania Trump este o soţie discretă, dar reacţiile sale non-verbale sunt uneori mai elocvente decât un lung discurs, după cum s-a dovedit şi în timpul vizitei cuplului prezidenţial american în Israel. 

Pe covorul roşu care îi aştepta la coborârea din Air Force One pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, preşedintele american, Donald Trump, încearcă să prindă mâna soţiei sale, Melania, în timp ce premierul israelian, Benjamin Netanyahu şi soţia lui, Sara, merg ţinându-se de mână, dar dna Trump îl respinge cu un gest rapid. 

Este imposibil, bineînţeles, de ştiut cu siguranţă ce semnifică acest gest, dar experienţele din trecut au arătat că Melaniei îi pasă uneori mai mult de protocol decât de soţul ei preşedinte. Cu toate acestea, este posibil ca această reacţie să aibă o motivaţie mai personală, un semn în plus că cuplul ar putea trece printr-o perioadă dificilă, comentează Huffington Post. 

Nu este prima dată când o astfel de tensiune este surprinsă de camerele de luat vederi, care scrutează cel mai mic semn de dezacord între cuplul prezidenţial american. Într-un clip încă din ziua învestirii în funcţie a preşedintelui Trump, Melania este văzută schimbându-şi radical expresia, în timp ce soţul ei se întorcea cu spatele, aminteşte Paris Match. 

Cuplul Trump este un cuplu de faţadă? Melania Trump vrea să divorţeze? Melania este blocată de rolul său de ''Prima doamnă''? Acestea sunt întrebările pe care le pun internauţii după această nouă secvenţă tulburătoare ce ar sugera că cei doi ar fi în pragul despărţirii. 

Casa Albă a refuzat să comenteze, dar clipul publicat de o publicaţie locală israeliană a fost vizualizat de milioane de ori şi a făcut deja turul lumii. 

Acest prim turneu în străinătate al preşedintelui american a început în Arabia Saudită, unde Melania a avut o ţinută sobră, dar nu a purtat eşarfă pe cap, la doi ani după ce Donald Trump a criticat-o pe Michelle Obama că nu a purtat una în timpul vizitei ei în această ţară, aminteşte The Telegraph. La sosirea în Israel, Melania a optat pentru unul din modelele sale vestimentare favorite - fustă creion şi jachetă cu curea, creaţie semnată de designerul Michael Kors.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri