Jurnalul.ro Ştiri Externe Vizită fără precedent a Papei Francisc pentru a-l omagia pe Giorgio Napolitano

Vizită fără precedent a Papei Francisc pentru a-l omagia pe Giorgio Napolitano

de Redacția Jurnalul    |   

Fără să anunțe, Papa Francisc a mers, duminică, la sediul Senatului Italiei, unde este amenajată camera funerară pentru președintele emerit al Republicii, Giorgio Napolitano. Este pentru prima dată când un Suveran Pontif intră în clădirea Senatului.

Puțin după ora 13.00, Papa Francisc a coborât din obișnuitul său Fiat 500 alb în fața intrării Senatului. A fost întâmpinat de aplauzele furtunoase ale numeroșilor cetățeni prezenți și a ajuns la cameră într-un scaun cu rotile, potrivit Rai News.

Odată intrat, a salutat familia și a petrecut momente de reculegere și rugăciune în fața sicriului. La ieșire, s-a oprit pentru a semna în registrul de prezență și apoi a părăsit Senatul.

Biroul de presă al Vaticanului a informat apoi că Suveranul Pontif a vizitat camera funerară pentru a-și exprima, prin prezența și rugăciunea sa, „afecțiunea personală pentru Giorgio Napolitano și familia sa și pentru a onora serviciile aduse de către acesta Italiei”.

Preşedintele Senatului, Ignazio La Russa, a declarat că „este pentru prima dată când un Suveran Pontif intră în clădirea Senatului”: „A făcut-o pentru a aduce un omagiu președintelui emerit și astfel, după cum mi-a spus, întregii Italii. A fost o mare onoare pentru noi. Bergoglio a fost foarte afectuos”.

Giorgio Napolitano va fi înmormântat marți.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: papa giorgio napolitano
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri