Jurnalul.ro Ştiri Externe Vladimir Putin a jucat hochei, cu o lună înaintea Cupei Mondiale de fotbal din Rusia

Vladimir Putin a jucat hochei, cu o lună înaintea Cupei Mondiale de fotbal din Rusia

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi-a pus patinele în picioare şi a intrat pe gheaţă, joi, pentru a disputa tradiţionalul meci în beneficiul fostelor glorii ale acestui sport, cu aproximativ o lună înaintea startului Cupei Mondiale de fotbal, pe care o va găzdui ţara sa, informează agenţia EFE.

Putin (65 ani), un mare fan al judo-ului şi al sporturilor de iarnă, a a marcat cinci goluri şi a oferit trei pase decisive pe parcursul acestei partide, la care au asistat câteva mii de spectatori, disputată în arena olimpică de la Soci, oraşul care a găzduit JO de iarnă din 2014.

Liderul de la Kremlin, care a evoluat pentru "Legendele hocheiului", purtând tricoul cu numărul 11, într-o echipă din care au mai făcut parte, între alţii, foştii mari hocheişti Pavel Bure şi Viaceslav Fetisov, a fost ovaţionat de public la fiecare gol marcat. Echipa sa a învins cu 12-7 formaţia condusă de oligarhul Vladimir Potanin.

Anul trecut, Putin a înscris şapte goluri în cursul acestui meci caritabil, însă o parte a presei ruse a afirmat atunci că hocheiştii rivali nu au îndrăznit să joace prea dur împotriva preşedintelui.

Vladimir Putin a participat pentru prima oară la această partidă de hochei în scopuri caritabile în 2012, imediat după victoria sa în alegerile prezidenţiale din acel an.

Şeful statului rus a fost văzut mai rar pe stadioanele de fotbal, după venirea sa la putere, în urmă cu 18 ani, însă Kremlinul a confirmat că preşedintele va fi prezent la partida de deschidere a Cupei Mondiale 2018, dintre Rusia şi Arabia Saudită, programată în data de 14 iunie, pe stadionul Lujniki din Moscova.
AGERPRES

Subiecte în articol: Vladimir Putin hochei,
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri