Jurnalul.ro Ştiri Vremea Vreme caniculară în această săptămână. Temperaturile scad ușor din 2 septembrie

Vreme caniculară în această săptămână. Temperaturile scad ușor din 2 septembrie

Vremea va fi călduroasă în această săptămână, caniculară în unele zone, cu temperaturi de până la 34 de grade Celsius. În intervalul 2-8 septembrie 2019 valorile termice vor fi însă în uşoară scădere, potrivit estimărilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabile pentru perioada 26 august - 8 septembrie 2019. Ploile vor fi răzlețe dar însoţite de descărcări electrice.

În Banat, în primele zile, va fi caniculă, media temperaturilor maxime urmând a se situa în jurul a 34 de grade până pe 29 august. Apoi va scădea uşor şi treptat, până spre 30 de grade, pe 3 septembrie. Spre sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză mediile diurne vor caracteriza o vreme caldă şi vor oscila uşor, între 28 şi 30 de grade. În prima săptămână, media minimelor termice va fi de 17 - 18 grade Celsius. Ulterior, minimele termice vor scădea uşor şi treptat, urmând ca media lor să se situeze în jurul a 14 grade Celsius. Probabilitatea de apariţie a ploilor în general slabe, posibil însoţite de descărcări electrice va fi ridicată în intervalele 26-27 august, 31 august - 1 septembrie şi 4 - 7 septembrie 2019.

În Crişana, în această săptămână, vremea va fi călduroasă, local caniculară, media temperaturilor maxime urmând a se situa în jurul a 34 de grade până pe 29 august. Apoi ea va scădea uşor şi treptat, până spre 30 de grade, pe 3 septembrie. Spre sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză mediile diurne vor caracteriza o vreme caldă şi vor oscila uşor, între 27 şi 29 de grade. În prima săptămână, media minimelor termice va fi de 17 - 18 grade Celsius. Ulterior, minimele termice vor scădea, urmând ca media lor să se situeze în jurul a 14 grade Celsius. Probabilitatea de apariţie a ploilor în general slabe, posibil însoţite de descărcări electrice va fi ridicată în intervalele 26-27 august, 31 august-1 septembrie şi 4-7 septembrie 2019.

În zona Transilvaniei, în aceste zile, cea mai ridicată medie a temperaturilor maxime va fi de 31 de grade, în perioada 26-29 august. Apoi aceasta va scădea uşor şi treptat, până pe 3 septembrie, spre 29 de grade. Spre sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză mediile termice diurne vor oscila uşor în jurul valorii de 28 de grade. În prima săptămână, media minimelor termice va fi de 14 - 15 grade. Ulterior, minimele termice vor scădea uşor şi treptat, urmând ca media lor să se situeze în jurul a 11 grade Celsius. Probabilitatea de apariţie a ploilor în general slabe, posibil însoţite de descărcări electrice va fi mai ridicată în intervalul 26-27 august şi după data de 3 septembrie.

În Maramureş  cea mai ridicată medie a temperaturii maxime este de 32 de grade, în perioada 26-29 august. Apoi aceasta va scădea uşor şi treptat, până pe 3 septembrie, când va atinge 30 de grade. Spre sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză mediile termice diurne vor oscila uşor în jurul valorii de 28 de grade Celsius. În prima săptămână, media minimelor termice se va situa în jurul a 16 grade. Ulterior, minimele termice vor scădea uşor şi treptat, urmând ca media lor să fie de 12 - 13 grade Celsius. Probabilitatea de apariţie a ploilor în general slabe, posibil însoţite de descărcări electrice, va fi mai ridicată în intervalul 26-27 august şi după data de 3 septembrie.

În regiunea Moldova, vremea va fi călduroasă în special în prima săptămână, cea mai ridicată medie a temperaturilor maxime fiind de 32 de grade, în zilele de 26 şi 27 august. Apoi aceasta va scădea uşor şi treptat, până pe 3 septembrie, spre 29 de grade. În a doua jumătate a celei de-a doua săptămâni, mediile termice diurne vor oscila uşor în jurul valorii de 28 de grade. În prima săptămână, media minimelor termice se va situa în jurul a 17 grade. Ulterior, minimele termice vor scădea uşor şi treptat, urmând ca media lor să oscileze uşor în jurul a 14 grade Celsius. Probabilitatea de apariţie a ploilor în general slabe, posibil însoţite de descărcări electrice, va fi mai ridicată în intervalul 4-7 septembrie 2019.

În Dobrogea, vremea va fi călduroasă în special în primele zile, cea mai ridicată medie a temperaturilor maxime fiind de 31 de grade pe 26 şi 27 august. Apoi aceasta va scădea treptat, până pe 31 august, spre 26 de grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, mediile maximelor termice diurne vor oscila uşor în jurul valorii de 27 de grade. În prima săptămână, media minimelor termice se va situa între 18 şi 21 de grade. Ulterior, minimele termice vor avea mici variaţii în jurul mediei de 17 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor în general slabe va fi mai ridicată doar în intervalul 5-7 septembrie 2019.

În Muntenia, în special în prima săptămână, vremea va fi călduroasă, local caniculară în perioada 26-29 august când media temperaturilor maxime se va situa în jurul a 34 de grade Celsius. Apoi aceasta va scădea uşor şi treptat, până pe 1 septembrie, spre 30 de grade Celsius. În cursul celei de-a doua săptămâni, mediile maximelor termice diurne vor oscila uşor în jurul a 29 de grade. În prima săptămână, media minimelor termice se va situa în jurul a 17 grade. Ulterior, minimele termice vor scădea uşor şi treptat, urmând ca media lor să oscileze uşor în jurul a 14 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor în general slabe, posibil însoţite de descărcări electrice va fi mai ridicată în intervalul 5-7 septembrie 2019.

În Oltenia, în special în prima săptămână, vremea va fi caniculară în perioada 26-29 august, când media temperaturilor maxime va fi de 33 - 34 de grade Celsius. Apoi aceasta va scădea uşor şi treptat, până pe 1 septembrie, spre 31 de grade Celsius. În cursul celei de-a doua săptămâni, mediile maximelor termice diurne vor oscila uşor în jurul a 30 de grade Celsius. În prima săptămână, media minimelor termice se va situa în jurul a 17 grade Celsius. Ulterior, minimele termice vor scădea uşor şi treptat, urmând ca media lor să oscileze uşor în jurul a 14 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor în general slabe, posibil însoţite de descărcări electrice va fi mai ridicată în intervalul 5-7 septembrie 2019.

La munte, media maximelor termice se va menţine uşor peste 20 de grade până în data de 29 august. Apoi această medie va scădea uşor, spre 19 de grade pe 1 septembrie. Ulterior, variaţiile de la o zi la alta vor fi nesemnificative, în jurul valorii medii de 18 grade Celsius. Temperaturile minime vor avea o evoluţie similară, astfel că media lor se va menţine în jurul a 12 grade până pe 31 august. Ulterior ea urmează să scadă uşor şi treptat spre o medie de 9 grade la sfârşitul intervalului celor două săptămâni de prognoză. Probabilitatea de apariţie a ploilor, mai ales averse însoţite de descărcări electrice va fi ridicată în intervalele 26-28 august, 30 august-1 septembrie şi 4-8 septembrie.

Estimările sunt realizate folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) din Reading (Anglia).

AGERPRES

Subiecte în articol: vremea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri