Jurnalul.ro Editoriale „Z” s-a retras de pe scenă

„Z” s-a retras de pe scenă

de Florin Condurateanu    |   

Florin Zamfirescu rămâne un disc al artei actoricești. Să joci pe Ion din „Năpasta”, dar și pe profesorul Miroiu, bărbatul timid și sensibil dintr-un orășel pierdut de lume în „Steaua fără nume”, înseamnă că în tine talentul a fost mereu din preaplin dublat de o inteligență și o cultură ieșite din comun.

În emisiunea mea de la AntenaStars, marele actor, în același timp profesor și rector timp de 8 ani, mi s-a destăinuit că una din marile lui realizări a fost că a adăugat cuvântul național în denumirea „Academia Națională de Teatru și Film I. L. Caragiale”.

Studenții îl iubeau, îl admirau, îmbrăcându-l în respectul lor, iar când marele actor-rector Florin Zamfirescu venea la facultate, studenții se informau unul pe altul: „Atenție, vine Z!”.

Destăinuirile marelui actor și oltean patriot fac parte din cartea de istorie a scenei și ecranului. Florin Zamfirescu, autor de bijuterii actoricești, îl admira foarte tare pe Ștefan Mihăilescu Brăila: „Așa cum era în afară, modest și popular, când se ridica cortina, Mihăilescu Brăila se transforma într-un leu maiestuos care ne remorca spre autodepășire pe noi, colegii din distribuție”.

Tot din istorisirile sfătoase destăinuite mie în emisiune este și această amintire: „Filmam de dimineața până în miezul nopții la acel serial de televiziune, eram rupți de oboseală și eu odată am adormit pur și simplu pe podeaua studioului. M-am trezit după o jumătate de oră și capul meu nu mai stătea pe ceva tare, mă luase în poală, că să-mi fie bine în somn, Gheorghe Dinică”.

Florin Zamfirescu a ars în toată arta lui până la scrum. Iar actuala soție, medic, i-a atras atenția că, după preinfarctul suferit, trebuie să se menajeze și să încheie prodigioasa carieră de actor.

Uluitoare altă povestire depănată de Florin Zamfirescu în emisiunea mea: „Caragiale a venit în orașul Călimănești și i-a spus primarului că el aduce de la Ministerul Învățământului și Cultelor o sumă de bani pentru scoaterea la lumină a unui castru roman de mii de ani și să aleagă bărbați - bărbați olteni - pentru această lucrare. Cum îi era obiceiul, boem, Caragiale se așeza la taifas, în grădina restaurantului din Călimănești, cu locuitorii din Călimănești, în frunte cu primarul Zamfirache. Într-o seară, Caragiale i-a spus primarului: «Ce nume e ăsta, băi, primarule Zamfirache? Vorba aia: Dandanache, Trahanache... Schimbă-ți numele, că e ușor!». A doua seară, primarul i-a raportat lui Caragiale: «Nu mă mai cheamă Zamfirache, noul nume este Zamfirescu»”. Era unchiul marelui actor Florin Zamfirescu.

 

Subiecte în articol: florin zamfirescu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri