Jurnalul.ro Ştiri Observator Ziua Recunoștinței, ceremonie militară și religioasă la Constanța

Ziua Recunoștinței, ceremonie militară și religioasă la Constanța

de Redacția Jurnalul    |   

Forțele Navele Române au adus un omagiu eroilor care și-au sacrificat viața în slujba Patriei, luni, 14 august, în orașele Constanța, Tulcea, Mangalia și Brăila.

La Constanța, Ziua Recunoștinței a fost marcată printr-o ceremonie militară și religioasă, la Monumentul „Crucea Marinarilor” de pe faleză. Cu acest prilej, au fost depuse coroane de flori în memoria eroilor marinari.

De asemenea, a fost organizată pe faleza din fața Comandamentului Flotei o festivitate de conferire a unor embleme și distincții militare personalului militar și civil care s-a remarcat în timpul anului de instrucție.

La Mangalia, Ziua Recunoștinței a fost marcată printr-o ceremonie militară și religioasă la Monumentul „Marinarului și constructorului naval”, iar militarii Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” i-au cinstit pe eroii marinari prin depunerea unor coroane de flori, în cadrul unor ceremonii organizate în porturile militare Brăila și Tulcea.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: ziua recunoştinţei constanta
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri