Verifică nivelurile lichidelor
Atunci când temperaturile sunt scăzute, este recomandat să verifici nivelurile de ulei, lichid de răcire, lichid de frână, de soluție pentru spălarea parbrizului, dar și de lichid de servodirecție. Asigură-te că nivelul uleiului este corespunzător și că a fost schimbat la cea mai recentă revizie. Alege produse de calitate, precum ulei Liqui Moly, iar, dacă mașina este un model mai vechi, nu uita de antigel. În mod similar, înlocuiește soluția pentru parbriz mai ușoară, de vară, cu una care să reziste la temperaturi negative.
Verifică bateria
Bateria poate să cauzeze multe pene iarna, pentru că temperaturile scăzute o pot afecta. Durata de viață a unei baterii auto de calitate este cuprinsă între patru și șase ani. Cu cât este mai veche, cu atât este mai mare probabilitatea ca mașina să nu mai pornească atunci când este foarte frig afară. Este recomandat să verifici starea bateriei auto la un service, înainte ca temperaturile să scadă dramatic în termometre. Tensiunea bateriei trebuie să fie între 12,5 și 12,8 V pentru un automobil clasic. În caz contrar, fie trebuie să reîncarci bateria, fie să o schimbi.
Schimbă anvelopele
Este recomandat să nu aștepți ca temperaturile să ajungă la valori negative pentru a schimba anvelopele mașinii. Anvelopele de iarnă oferă o protecție suplimentară în timpul iernii, deoarece sunt special concepute pentru șofatul pe drumuri alunecoase, datorită aderenței sporite. Pe de altă parte, dacă mergi mai rar cu mașina, sub 15.000 de kilometri anual, poți lua în considerare anvelopele all season. Pentru o mai bună tracțiune, verifică presiunea pneurilor. Acest gest, care trebuie efectuat lunar, te ajută, de asemenea, să economisești combustibil. Pentru un plus de siguranță, asigură-te că ai în portbagaj pregătite lanțuri de zăpadă sau huse antiderapante. Acestea sunt foarte utile în cazul ninsorilor abundente sau atunci când drumul este unul foarte accidentat.
Protejează garniturile din cauciuc
Deși sunt foarte importante, garniturile de cauciuc sunt, de multe ori, omise. Umiditatea care se infiltrează la nivelul garniturilor le face să se lipească. În plus, la temperaturi foarte scăzute, mai ales dacă mașina nu a fost protejată într-un garaj, acestea pot deveni casante și se pot deteriora. Cel mai simplu mod de a evita neplăcerile este de a aplica un lubrifiant pe bază de silicon pe garniturile din cauciuc. Acest produs respinge murdăria și protejează cauciucul de umiditate. Un produs similar poate fi folosit și pentru a proteja încuietorile ușilor mașinii.
Verifică și ștergătoarele de parbriz, care sunt fabricate tot din cauciuc. Dacă acestea zgârie parbrizul, este timpul să le schimbi. În plus, dacă temperaturile au scăzut sub 0 grade Celsius, nu lăsa ștergătoarele lipite de parbriz, pentru că există riscul să se lipească de acesta. Este recomandat să pui o protecție între ele și parbriz, de exemplu, un dop de plută. Nu în ultimul rând, înainte de a porni mașina, nu folosi ștergătoarele pentru a curăța zăpada adunată pe parbriz, ci o racletă.
Spală mașina în mod regulat
În sezonul rece, drumurile sunt frecvent acoperite cu sare, pentru a îndepărta gheața și a facilita aderența anvelopelor. Dar sarea afectează grav caroseria mașinii, mai ales la nivelul anvelopelor și în partea inferioară. De aceea, este recomandat să speli mașina regulat în sezonul rece. Astfel vei preveni deteriorarea caroseriei, evitând coroziunea.
Sfaturile de mai sus te vor ajuta să eviți penele auto în sezonul rece, mai ales dacă nu dispui de un garaj pentru protejarea automobilului personal.
Sursa foto: Freepik