După fiasco înregistrat la saloanele auto de la Paris şi Frankfurt, şi Geneva dă semne de colaps. Cu aproape 90 de zile înainte de debutul evenimentului, 13 branduri auto au anunţat că nu vor onora invitaţia de a lua parte la salonul elveţian. Printre cei care nu vor participa se numără, până la această oră: Peugeot, Ford, Volvo, Nissan, Mini, Jaguar, Land Rover, Tesla, Mitsubishi, Subaru şi Lamborghini. Citroen şi Opel, fraţi de trust cu Peugeot, nu au anunţat încă nicio decizie, dar este de aşteptat să urmeze aceeaşi cale. În aceste condiţii, probabil că vom avea de-a face din nou cu un salon german, care va fi dominat de VW, BMW şi Mercedes. În ultimii ani, constructorii preferă saloanele de tehnologie celor auto clasice. În plus, se doreşte o reorientare către un show mai extins cu prilejul evenimentelor auto, salonul de la Paris, care va avea loc în toamna acestui an, fiind un început. Pe de altă parte, evenimentele auto au fost boicotate de activiştii de mediu, care au devenit din ce în ce mai agresivi, ultimul astfel de incident având loc cu ocazia salonului de la Bruxelles de săptămâna trecută.