x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Când vom merge cu mașini solare

Când vom merge cu mașini solare

de Tudorel Muşat    |    05 Aug 2022   •   09:00
Când vom merge cu mașini solare

Automobilul electric este la momentul acesta ținta industriei auto. Promite putere, eficiență și emisii zero. Doar că are o problemă cu autonomia, adică cu bateria și încărcarea acesteia.

 

Frâna pusă de mașinile electrice ar putea fi înlăturată de automobilele care se alimentează de la soare. Dar cât de fiabilă este varianta unui automobil solar și, mai ales, când ar putea apărea acest tip de vehicule în producția de serie. Au existat câteva încercări de a construi astfel de mașini, dar avansul este greu pentru că nu multă lume pare dispusă în investească în astfel de idei. Până de curând. Pentru că un start-up german a anunțat că e gata să producă un astfel de automobil la un preț incredibil de accesibil.

Sion se numește mașina-minune care ar putea revoluționa mijlocul personal de transport. Este dezvoltat de un start-up german care are trei acționari și au început acest proiect în 2016, când au decis să înființeze compania Sono Motors. Pentru a dezvolta un autoturism electric care se poate încărca și de la soare, inginerii Sono Motors au acoperit capota motorului și plafonul vehiculului cu celule solare eficiente. Grație acestora, pe lângă autonomia de 305 km asigurată de o singură încărcare a pachetului de baterii de 54 kWh, mașina poate parcurge, în medie, încă 112 km rezultați săptămânal din energia solară. Cei de la Sono Motors susțin chiar că, în săptămânile cu soare din abundență, autonomia se poate majora cu până la 245 km. În perioadele fără soare puternic, atunci când generarea de energie din panourile solare ale mașinii este redusă, mașina poate fi încărcată fără probleme la orice stație publică. Conform germanilor, la o stație publică DC CCS de 75 kW, Sono Sion se poate încărca până la 80% în doar 35 de minute, iar până la 100% în circa o oră. În cazul utilizării unei stații AC Type 2, mașina primește maximum 11 kW și se încarcă până la 80% în circa patru ore (100% în cinci ore). Încărcarea completă la o priză casnică durează circa 12,5 ore. Mai mult, modelul Sono Sion poate fi utilizat și pentru stocarea energiei. Astfel, mașina poate încărca din energia stocată în baterie, prin sistemul V2G, alte vehicule electrice cu până la 11 kW sau echipamente casnice. Sion Motors promite să comercializeze mașina începând cu 2023 la un preț care pleacă acum de la 29.900 de euro. Oficialii companiei promit că vor menține acest preț în ciuda scumpirilor din ultima perioadă. Există deja peste 19.000 de clienți care au plasat comenzi ferme și au achitat un avans 500 de euro. Pentru a produce Sono Sion, compania germană a încheiat un acord pentru asamblarea a 257.000 de unități cu Valmet Automotive la uzina acestei companii din Uusikaupunki, Finlanda. Conform contractului, toate aceste vehicule trebuie asamblate în maximum șapte ani, adică până în 2030.

O uzină, două modele

Uzinele Uusikaupunki din Finlanda vor produce o altă mașină solară care ar urma să apară pe piață. Este vorba despre Lightyear One. Doar că în acest caz vorbim despre un automobil care este de peste opt ori mai scump decât Sionul germanilor. Lightyear One poate fi condus „luni de zile fără încărcare”, promit producătorii. Automobilul electric folosește puterea luminii solare pentru a-și menține încărcată bateria de 60 kWh. Compania vrea să producă 500 de modele Lightyear One pentru a fi disponibile la vânzare în această vară. Potrivit producătorului olandez, utilizarea medie va avea ca rezultat o autonomie de 725 de kilometri în ciclu WLTP. Lightyear One poate funcționa și fără încărcare la priză datorită panourilor solare care colectează energie de la soare pentru a încărca acumulatorul. Acoperișul, capota și partea din spate ale modelului One sunt acoperite fiecare cu panouri solare care pot acumula energie în fiecare oră pentru parcurge până la 12 kilometri. O mașină Lightyear One parcată poate acumula energie de la soare pentru a parcurge 96 de kilometri în doar 8 ore sub soare puternic. Chiar și cu cerul acoperit de nori, Lightyear One poate acumula energie pentru o autonomie de 40 de kilometri. Presupunând că oamenii conduc în medie 30 de kilometri pe zi, teoretic, bateria mașinii nu ar trebui să fie niciodată conectată la priză. Cu toate acestea, Lightyear va echipa vehiculul cu un sistem de încărcare pentru cei care doresc să-și încarce bateria mai rapid. În testul la 130 km/h, Lightyear a avut un consum de 14,1 kWh la 100 de kilometri. Acesta scade la 8,3 kWh la 100 de kilometri când este condus în condiții normale. Datorită construcției sale din aluminiu și fibră de carbon, Lightyear One are o greutate proprie de doar 1.315 kg.

Picătura lui Perșu, varianta 2022

Aptera este un altfel de autovehicul solar care seamănă izbitor cu „picătura de ploaie” a lui Aurel Perşu, brevetată încă din 1924, sau mașinile cu formă de „lacrimă” ale lui Justin Capră. Datorită unui design extrem de ușor cu trei roți și unui coeficient de rezistență (Cd) de numai 0,13, Aptera este un vehicul care poate atinge 250 de mile cu un pachetul de baterii mic și 1.000 de mile cu baterii mai mari. Aptera promite o autonomie maximă care poate atinge 1000 de mile. Sprintul este și el amețitor, pentru că poate ajunge în 3,5 secunde până la suta de kilometri, în cea mai potentă formă. Adică cu cele trei motoare care însumează 150 de kW montate pe o mașină care va cântări doar 800 de kilograme. Asta pentru că Aptera nu este un SUV sau un sedan, este un autociclu cu trei roți construit din materiale ușoare. Are 4,5 metri lungime, un ampatament de 2,74 metri și o lățime de 2,2 metri. Prețul pentru mica bestie ar ajunge în varianta maximă la 50.000 de dolari – cu trei motoare, unul pe fiecare roată. Versiunea „low-cost” ar costa 25.000 de dolari și ar dispune de o motorizare de doar 100 kW – două motoare, caz în care Aptera ar ajunge la sută în 5,5 secunde. Aptera este atât de eficientă, încât prin instalarea suplimentară a unor panouri de 700 de wați de energie solară se pot adăuga până la 40 de mile de autonomie pe zi. Printre opționalele Apterei se numără „SafetyPilot”, cu o capacitatea de autonomie SAE de nivel 2, inclusiv urmărirea facială, menținerea benzii, controlul adaptiv al vitezei de croazieră și frânarea de urgență; kit off-road, care mărește garda la sol și oferă capace de roți mai rezistente; kitul de camping care oferă un cort integrat și copertina din spate. Există chiar și o trusă specială pentru animale de companie care adaugă un despărțitor pentru animale de companie și o modalitate de a asigura un animal de companie. Americanii din San Diego folosesc pentru construcție modelul patentat de Musk pentru Tesla, al precomenzilor în baza unor sume derizorii, dar strânsă de la cât mai multe persoane. În acest caz rezervarea pentru mașină, care nu se știe când va apărea, costă doar 100 de  dolari. În plus, compania a anunțat că a primit 40 de milioane de dolari în angajamente pentru ultima sa rundă de crowdfunding. Aptera a reușit să transforme această infuzie de capital în peste 22.000 de rezervări rapide pentru vehicul. Acum rămâne de văzut dacă își vor putea onora și comenzile și unde se va ajunge cu această rezervare.

Avantaje

- pot merge fără încărcare de la priză

- mai eficiente și mai nepoluante

- alternativă la electrice

Dezavantaje

- foarte puține oferte

- depind de zilele însorite

- puțin testate

- 112 km poate parcurge Sion cu energie solară

- 250.000 euro, prețul unui Lightyear One

- 1.000 de mile, autonomia promisă de Aptera

×