x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Cum arată varianta hibridă a lui X5

Cum arată varianta hibridă a lui X5

de Cătălin F. Vărzaru    |    18 Ian 2018   •   20:50
Cum arată varianta hibridă a lui X5

Are aproape două tone și jumătate și se mișcă precum un fulg. În deplină liniște, lin și ușor. Impresionantul X5, de 4,88 metri lungime, există acum și în varianta hibrid plug-in. Ce-i drept, nu cu o autonomie prea mare, dar suficient cât să nu polueze în traficul infernal de București sau să scape de taxe. Prețul pentru singura motorizare disponibilă, cea de 313 cai-putere, atinge 100.000 de euro cu opționale.

BMW X5 xDrive40e iPerformance a fost conceput pentru a acoperi nevoia actuală de a avea în panoplie cât mai multe modele verzi. Cum un model electric este de obicei regândit de la zero și face parte din altă divizie, cea mai ușoară metodă pentru producători este să adapteze ceea ce există deja. BMW a recurs la această metodă pentru a oferi clientelei aproape în fiecare segment și varianta verde. Adică un automobil hibrid cu încărcare la priză. Pentru acest lucru a fost schimbat blocul motor și montat un acumulator de mare putere. Transmisia puterii se face prin aceeași cutie de viteze automată triptronic cu opt rapoarte, doar că de managementul energiilor se ocupă calculatorul. Teoretic, în condiții ideale de trafic și temperatură exterioară, BMW X5 xDrive40e iPerformance este capabil să parcurgă 31 de kilometri numai pe baterie. Pentru asta este responsabil un motor electric sincron integrat în blocul propulsor, montat sub capota din față, care furnizează 83 de kilowați disponibili încă de la prima mișcare de roată, până la turația de 3.170 de rot/min. Cuplul este de 250 de Nm disponibil, ca și puterea, încă de la pornire.

Cum se conduce

În modul electric, automobilul de aproape 2,5 tone cu pasageri poate ajunge până la viteza maximă de 120 de km/h. Dar, pentru a rula full-electric, este nevoie ca șoferul să nu folosească brutal pedala de accelerație, caz în care intră în funcțiune automat și motorul pe benzină. Însă scopul lui e deplasarea prin oraș, acolo unde se pun multe frâne care reîncarcă acumulatorul. Capacitatea maximă a bateriei de litiu-ion este de 9,2 kWh și se poate încărca în 2 ore și 50 de minute la un Wallbox de 3,7 kWh/16 A sau în 3 ore și 50 de minute la o priză de 12A și 2,7 kWh. O mare parte a energiei care este folosită pentru parcursul electric este furnizată din cea recuperată la frânare. Butonul „eDrive” prezent lângă schimbătorul de viteze permite selectarea unuia dintre cele trei moduri diferite de condus: „AUTO eDRIVE”, „MAX eDRIVE” 100% electric şi „SAVE BATTERY” care menţine constant nivelul de încărcare al bateriei. În modul AUTO eDRIVE, sistemul EfficientDynamics utilizează în mod eficient mașina electrică sincronă şi propulsorul cu combustie. În funcţie de viteza de rulare şi de nivelul de încărcare al bateriei, acesta e împărţit în două faze: în cazul în care nivelul de încărcare al bateriei este în intervalul 12%-100%, poţi atinge viteza maximă de până la 70 km/h – fără consum de combustibil şi fără emisii de noxe. În cazul în care nivelul de încărcare al bateriei scade sub 12%, mașima este propulsată în mod 100% electric, cu acceleraţie moderată şi viteză maximă de până la 55 km/h. Pe unul dintre cadranele de bord este afișat permanent nivelul de încărcare al bateriei.

Bestia turbo

Lângă mașina electrică sincronă, X5 are sub capotă și un propulsor turbo pe benzină de 2 litri, 245 de cai-putere și cuplu de 350 Nm. Combinate, cele două motoare sunt capabile să producă un sprint în 6,8 secunde până la 100 km/h și să atingă o viteză maximă de 210 km/h. SUV-ul dispune, pe lângă modul EcoPro care integrează și varianta electrică, de un mod Confort și unul Sport. În cel din urmă, gândit pentru performanță, comportamentul mașinii se schimbă brusc, direcția se întărește odată cu suspensiile, iar motoarele furnizează împreună cei 313 cai-putere. Consumul pentru obținerea unor astfel de performanțe crește și el proporţional. Motorul turbo pe benzină se arată a fi un mare hulpav. De pildă, în plină iarnă cu temperaturi sub zero grade și baterie goală, într-un parcurs de coșmar de o oră din centrul Capitalei până în Băneasa ajungi la înfricoșătorul consum de 25 de litri la 100 de km dacă îi faci la o medie de 7,4 km/h. La un mix București-autostradă, care atinge o medie de viteză de 81,5 km/h, se ajunge la un consum de 9,6 litri/100 de km, pentru ca în regim de autostradă, la o viteză medie de 118km/h, motorul să ardă 10,2 litri de benzină la suta de kilometri. Însă trebuie să ținem cont ca avem de-a face cu o mașină de 2,3 tone la gol, o tracțiune integrală xDrive și-o capacitate de sprint impresionantă pentru proporțiile mașinii. Suspensia M adaptivă cu amortizoare reglate electronic se ajustează în mod continuu în funcţie de condiţiile de drum şi de stilul de condus.

Ce e schimbat

BMW X5 xDrive40e iPerformance oferă pentru cei 100.000 de euro opționale și dotări de top în industrie. La exterior, modelul iPerformance se deosebeşte de modelele cu sistem de propulsie convenţional prin inscripţia „eDrive” de pe ambii montanţi C şi prin inscripţia „i” de pe panourile laterale din partea frontală. Lamelele grilei radiatorului şi capacele au culoare albastră. Există faruri cu led adaptative capabile să schimbe automat între faze și să decupeze practic locul în care ar orbi un alt șofer. În plus, tehnologia LED ajustează distribuţia luminii în funcţie de viteza de condus şi de unghiul de virare. Interiorul este spațios și confortabil, cu fotolii din piele cu încălzire, ventilare și reglaj electric. În plus, există un suport lateral ajustabil care se desface automat la oprirea mașinii. Există încălzire în scaune și climă și pentru pasagerii din spate. Bordul nu diferă prea mult de cel al modelului clasic, singurele mențiuni fiind cele legate de propulsia electrică. Informațiile esențiale sunt livrate și pe head-up display-ul hologramă de pe parbriz. Pe tableta centrală poate fi urmărit și ciclul de funcționare al motorului hibrid, când merge pe baterii sau când folosește funcția de coasting care lasă liberă tracțiunea. Încărcarea acumulatorului se produce doar la frânare, nu și la frâna de motor, ca în cazul mașinilor electrice.

Bateria din portbagaj

Există un mod de pegătire a climei în vederea plecării care poate fi setat prin intermediul Controller-ului iDrive. Cu o jumătate de oră înainte de pornirea în călătorie, sistemul inteligent de control reglează automat nivelul de încălzire, de răcire sau de aerisire cu ajutorul unui compresor frigorific electric şi a unui sistem independent de încălzire electrică ce pot funcționa şi atunci când motorul este oprit pe baza energiei furnizate de acumulatorul de înaltă tensiune. De asemenea, poate fi programat și intervalul în care să aibă loc încărcarea de la priză. Există lumini ambientale inserate de-a lungul interiorului și o trapă panoramică pe tot plafonul. Un punct în minus față un X5 clasic este faptul că portbagajul a fost semnificativ micșorat pentru a face loc acumulatorului plasat sub podeaua acestuia. Haionul se deschide în două bucăți, partea inferioară manual devenind o mică platformă, iar partea suprioară automat cu avertizare sonoră la închidere.

Asistent la orice

X5 este dotat cu o puzderie de senzori și asistenți care sunt practic un pas către automobilul autonom. Pachetul de siguranţă Driving Assistant conţine sisteme bazate pe camere video precum sistemul de avertizare la părăsirea benzii de circulaţie, cel de evitare a coliziunii frontale şi cel de avertizare de pietoni cu funcţie de pregătire de frânare. La viteze de peste 70 km/h, sistemul de avertizare la părăsirea benzii de circulaţie detectează marcajele rutiere şi te avertizează în cazul unei schimbări neintenţionate de bandă, prin vibraţii ale volanului. Avertismentul nu va fi activat dacă schimbarea de bandă se realizează în mod intenţionat, adică atunci când semnalizarea este activată. Sistemul de avertizare de coliziune frontală cu activare frână de urgenţă detectează automobilele, în timp ce sistemul de avertizare de pietoni cu activare frână de urgenţă reacţionează la pietoni. Dacă automobilul din faţă frânează brusc, automobilul răspunde prompt atunci când este activat sistemul de avertizare de coliziune frontală. Sistemul afişează mai întâi un simbol de avertizare, apoi simbolul se aprinde intermitent şi este însoţit de un semnal acustic. În cazul în care nu ai reacţionat nici de această dată, sistemul aplică frânarea în mod automat, la viteze de până la 60 km/h. Sistemul de avertizare de pietoni ajută la prevenirea accidentelor cu pietoni la viteze de aproximativ 20-25 km/h şi reduce gravitatea accidentelor la viteze de până la 60 km/h. Atunci când este necesară intervenţia sistemului, acesta precondiţionează frânele, pentru un răspuns mai prompt şi acţionează automat frânarea, dacă este necesar. Tot în ajutorul șoferului vine și o cameră de luat vederi cu perspectivă panoramică 360 de grade. Funcţia camerei video cu perspectivă laterală este dezactivată automat atunci când automobilul se deplasează cu viteza de 15 km/h sau mai mare. Asistentul în intersecţii asistă conducătorul auto prin afişarea unor săgeţi galbene pe marginea imaginii, precum şi prin afişarea unui triunghi galben de avertizare acolo unde există intersecţii. Există și o funcție care permite asistarea la coborârea în pantă pentru menținerea aderenței.

- 31 km, autonomia maximă în regim electric

- 6,9 secunde, sprintul până la 100 km

- 2 ore și 50 de minute timpul de încărcare a bateriei

Avantaje

Taxe reduse și bonus de mediu

Putere suplimentară

Confort și asistenți ai șoferului

Dezavantaje

Autonomie electrică redusă

Consum mare pe benzină

Noul X5 este disponibil cu încărcare la priză într-o singură variantă de motorizare de 313 cai-putere

Un sistem special permite încălzirea sau răcirea automată a habitaclului înainte de plecare

 

×
Subiecte în articol: x5 hibrid