x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Două vehicule fără şofer din SUA, aproape de o COLIZIUNE

Două vehicule fără şofer din SUA, aproape de o COLIZIUNE

26 Iun 2015   •   21:44
Două vehicule fără şofer din SUA, aproape de o COLIZIUNE
Sursa foto: Foto: mogi.bme.hu

Două vehicule prototip fără şofer au fost foarte aproape de o coliziune, într-o zonă urbană din statul american California, dar companiile Google şi Delphi Automotive, care testau maşinile, au negat informaţiile.

Un vehicul prototip fără şofer Audi Q5 al companiei Delphi Automotive schimba benzile de circulaţie pe o şosea din San Antonio, fiind aproape de a intra în coliziune cu o maşină având tehnologie similară, un Lexus RX400h aparţinând companiei Google, afirmă surse citate de Reuters.

Cele două vehicule nu s-au atins deloc, iar companiile proprietare susţin că situaţia din trafic a demonstrat că sistemele de evitare a coliziunii funcţionează, scrie antena3.ro.

"Nu au fost nici măcar aproape de o coliziune. Au avut între ele o bandă de circulaţie", a declarat Kristen Kinley, purtătorul de cuvânt al companiei Delphi Automotive, citat de Los Angeles Times.

"Maşina noastră a avut o reacţie de frânare, normală pentru evitarea coliziunii", a reacţionat John Absmeier, directorul grupului Delphi, care era pasager în vehicul.

"Informaţia principală care ar trebui să apară în presă ar fi că două vehicule care se autoconduc au făcut manevre corespunzătoare pentru a se evita", a reacţionat compania Google.

În urmă cu o săptămână, autorităţile din statul California au anunţat şase accidente uşoare între vehicule care se autoconduc şi maşini normale. Autorităţile au dat asigurări că accidentele au fost provocate de şoferi şi că nu a fost rănit nimeni.

×
Subiecte în articol: coliziune masini fara sofer sua