x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Elon Musk: „Era o șansă mare ca Tesla să moară”

Elon Musk: „Era o șansă mare ca Tesla să moară”

26 Noi 2018   •   22:50
Elon Musk: „Era o șansă mare ca Tesla să moară”

Elon Musk, CEO-ul Tesla, a mărturisit că brand-ul de mașini electrice a fost la câteva săptămâni de dispariție anul acesta. Compania nu a reușit să atingă țintele de producție impuse pentru Model 3, conform CNN.

Tesla a reușit să producă conform țintei abia în iunie, iar în octombrie a făcut profit pentru prima oară din 2016.

Înainte de aceste realizări, compania avea datorii de un miliard de dolari pe care nu putea să le plătească.

Musk a zis că problemele cu producția au făcut Tesla să „sângereze bani”. Acesta a adăugat că producătorul de mașini electrice s-ar fi putut prăbuși dacă dificultățile nu s-ar fi rezolvat așa de repede.

Tesla a refuzat să recunoască problemele financiare în acel moment și a promis că va face profit până la finalul anului.

CEO-ul companiei s-a mutat în fabrica din Fremont, California pentru a ajuta compania să respecte comenzie. „Am făcut-o pentru că dacă nu o făceam, era o șansă mare ca Tesla să dispară” a spus Musk.

×
Subiecte în articol: tesla model 3 elon musk