x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Testul EuroNcap. Trei modele, maşini de cinci stele

Testul EuroNcap. Trei modele, maşini de cinci stele

14 Oct 2015   •   17:10
Testul EuroNcap. Trei modele, maşini de cinci stele

Din ultimele trei modele testate la EuroNcap, doar unul a reuşit să atingă cota de cinci stele, conform noilor baremuri introduse în 2015.

Noul Hyundai Tucson a atins punctajul maxim, graţie unor sisteme de siguranţă prezente pe automobil cum sunt frânare autonomă de urgenţă, sistemul de monitorizare a unghiului mort, sistemul de avertizare pentru traficul din spate şi sistemul de management al stabilităţii autovehiculului.

În plus, Tucson oferă „capota activă”, care pemite ridicarea automată a capotei în cazul impactului cu un pieton. Roadsterul Mazda MX-5 a reuşit să atingă patru stele, la fel ca şi superminiul Opel Karl.

Totuşi, la protecţia pietonilor, MX-5 a reuşit să scoată un procent de 93%, faţă de 71% în cazul Tucson sau 68% în cel al lui Karl. Depunctarea Mazda şi Opel a venit şi din faptul că la capitolul Safety Assist cele două au reuşit un scor de 64%, acolo unde, de exemplu, un XC 90 atinge 100%.
 

×