x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Noul Jaguar XF, "paraşutat" la Londra

Noul Jaguar XF, "paraşutat" la Londra

de Sebastian S. Eduard    |    25 Mar 2015   •   15:28
Noul Jaguar XF, "paraşutat" la Londra

Noul model Jaguar XF a fost prezentat în cadrul unui spectacol inedit: traversând apa pe cabluri aflate la înălţime, în inima cartierului londonez de afaceri Canary Wharf.

Cascadorul britanic Jim Dowdell, un veteran al filmelor hollywoodiene, precum Bond, Bourne şi Indiana Jones, a condus noul Jaguar XF deasupra Royal Dock, pe o distanţă de 240 de metri pe cabluri suspendate, pentru a evidenţia astfel noua construcţie din aluminiu a acestuia.

Noul Jaguar XF va fi dezvăluit publicului, în premieră, în cadrul Salonului Auto de la New York, pe 1 aprilie.

„În crearea noului Jaguar XF, echipa de design a fost animată de disciplina simplităţii. Fiecare linie a designului exterior al noului XF are un scop precis – nimic nu este superfluu. Pentru a obţine acea simplitate este nevoie de timp şi de un grad înalt de determinare; este uşor să  desenezi liniile unei maşini, dar mult mai dificil să îi conferi un caracter puternic simplificând aceste linii.” a declarat Ian Callum, Director of Design, Jaguar.

Arhitectură avansată

Noul Jaguar XF menţine atributele de bază ale predecesorului său, pe care le aduce la un nivel cu totul nou graţie noii arhitecturi avansate, realizate intensiv din aluminiu. Noua sa caroserie este construită în proporţie de 75% din aluminiu şi conferă modelului o greutate redusă cu 190kg faţă de modelul actual şi o creştere a rigidităţii torsionale de până la 28%.

Motorizări

Performanţele câştigate prin folosirea caroseriei din aluminiu sunt completate de noua gamă de motoare puternice şi rafinate. Motoarele diesel Ingenium de 2.0-litri sunt disponibile în variantele 163CP/380Nm şi 180CP/430Nm şi sunt oferite cu transmisia manuală cu 6 rapoarte special optimizată şi transmisia automată cu 8 rapoarte. În varianta de 163CP cu transmisie manuală, noul Jaguar XF are emisii CO2 de 104g/km şi este cel mai uşor şi mai economic model diesel non-hibrid din segmentul său – cu 80 kg mai uşor decât cel mai apropiat competitor al său.

Toate celelalte motoare sunt echipate exclusiv cu transmisii automate în opt trepte de viteză. Motorul de 2.0 litri pe benzină turboalimentat, cu injecţie directă, dezvoltă 240CP/340Nm, în timp ce renumitul motor 3.0 litri V6 supraalimentat benzină va fi disponibil în două variante de putere, 340CP/450Nm şi 380CP/450Nm. Motorul 3.0-litri V6 twin-turbo diesel beneficiază de o serie de tehnologii avansate, care îi amplifică randamentul şi rafinamentul, generând 300CP şi un cuplu remarcabil de 700Nm.

.

×