x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Românii au cumpărat 2.285 de autoturisme ecologice, în primele cinci luni ale anului; peste 1.800 de unităţi sunt hibrid

Românii au cumpărat 2.285 de autoturisme ecologice, în primele cinci luni ale anului; peste 1.800 de unităţi sunt hibrid

30 Iun 2019   •   10:20
Românii au cumpărat 2.285 de autoturisme ecologice, în primele cinci luni ale anului; peste 1.800 de unităţi sunt hibrid

Numărul autoturismelor "verzi" comercializate în România, în primele cinci luni ale anului, a ajuns la 2.285 de unităţi, în creştere cu 69% faţă de acelaşi interval din 2018, arată statistica Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), consultată de AGERPRES.

Conform datelor de specialitate, ponderea autoturismelor ecologice noi în totalul vânzărilor, la nivel naţional, s-a situat, în perioada de referinţă, la 3,4%, faţă de 2,3% cât se înregistra în intervalul ianuarie - mai 2018

Din totalul vânzărilor de maşini prietenoase cu mediul, înregistrat în primele cinci luni, 1.814 unităţi au fost autoturisme hibrid, în creştere cu 71% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, 379 de unităţi erau 100% electrice (+149,3%), iar 92 de unităţi făceau parte din categoria plug-in (-34,3%).

Statistica APIA relevă faptul că, în luna mai 2019, au fost comercializate 863 de autoturisme eco, în creştere cu 86,4% comparativ cu luna anterioară, când s-au vândut 463 de unităţi.

Potrivit datelor producătorilor şi importatorilor de automobile, în topul celor mai comercializate autoturisme full electrice, în primele cinci luni ale anului, primul loc a fost ocupat de Nissan - cu 119 unităţi (faţă de 3 exemplare înregistrate în anul precedent), urmat de Renault - cu 81 de unităţi (+406,3%), Volkswagen (67 de exemplare, +86,1%), smart (59 de unităţi, +15,7%), BMW (40 de unităţi, +14,3%), Jaguar (9 exemplare faţă de niciunul în primele cinci luni din 2018), Audi (două unităţi faţă de niciuna în anul precedent) şi Mercedes Benz (1).

În acelaşi timp, cele mai multe autoturisme hibrid vândute în România, în perioada analizată, au fost înregistrate de: Toyota - cu 1.611 unităţi, Lexus (82), Honda (32), Ford (30), Kia (26), Hyundai (16), Suzuki (14) şi Land Rover (3).

De asemenea, în clasamentul vânzărilor de autoturisme plug-in conduce Mitsubishi - cu 30 de exemplare, urmată de Volvo - cu 28 de unităţi, Land Rover (20), BMW (7), Mini (4), Mercedes-Benz (2) şi Porsche (1).

Persoanele fizice se pot înscrie la ediţia a 15-a Programelor "Rabla Clasic" şi "Rabla Plus" începând din data de 12 aprilie, iar bugetul prevăzut în acest an se ridică la 350 de milioane de lei.

Şi în 2019, prima de casare la Rabla Clasic rămâne 6.500 lei, la care se poate acumula în funcţie de motoare, un ecobonus de 1.000 de lei, sau de 1.700 lei pentru cele hibrid. Totodată, se va menţine ecobonusul de 10.000 de euro pentru achiziţionarea unei maşini nepoluante, 100% electrice.

Date recente ale Ministerului Mediului arată că, la o lună de la lansarea ediţiei din 2019 a Programului Rabla Plus, numărul rezervărilor a ajuns la 222, iar alte 175 de dosare erau în analiză.

În 2018, numărul autoturismelor verzi (electrice, hibride şi plug-in) comercializate în România a fost de 4.572, în creştere cu 65,7% faţă de anul 2017. Din acest total, 3.585 de exemplare au fost vehicule hibrid (+59,8% faţă de 2017), 682 erau electrice 100% (+102,4%), iar 305 plug-in (+72,3%).

La finalul anului trecut, ponderea autoturismelor ecologice noi în totalul vânzărilor, la nivel naţional, a fost de 2,9%, în timp ce, în aceeaşi perioadă din 2017, procentajul s-a situat la 2,1%.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: autoturisme ecologice romania