Chery Auto din China începe vânzările în Italia cu o versiune pe benzină a modelului Omoda 5, la un preț de la 27.900 de euro, potrivit Reuters. Ulterior, chinezii vor să-și diversifice oferta prin introducerea pe piața europeană a unor mașini hibrid. În paralel, producătorul auto își evaluează opțiunile de extindere a capacității de producție și a vânzărilor în Europa.
Chinezii de la Chery au deja un centru comercial în Spania, acolo unde intenționează să deschidă și o unitate de producție. Ei caută și un al doilea loc, sperând ca prin producția în Europa să reducă impactul suprataxării mașinilor chinezești.
După decizia de joi a Uniunii Europene prin care au fost confirmate tarifele la importurile de vehicule electrice făcute în China, mașinile electrice de la Chery vor fi supuse unei taxe suplimentare de 20,8%.
(sursa: Mediafax)