x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Un Vodafone McLaren Mercedes MP4-23 F1 şi un Caparo T1, expuse din 24 mai în Băneasa Shopping City

Un Vodafone McLaren Mercedes MP4-23 F1 şi un Caparo T1, expuse din 24 mai în Băneasa Shopping City

de Sebastian S. Eduard    |    20 Mai 2013   •   16:09
Un Vodafone McLaren Mercedes MP4-23 F1 şi un Caparo T1, expuse din 24 mai în Băneasa Shopping City

Vizitatorii Băneasa Shopping City vor avea oportunitatea să admire de aproape două dintre cele mai rapide maşini din lume, inclusiv pe cea care a propulsat echipa Vodafone McLaren Mercedes în Campionatul Mondial de F1® în anul 2008. Expunerea celor două maşini face parte din campania pentru consum responsabil Johnnie Walker, Join the Pact. În data de 5 iunie, Mika Häkkinen, ambasadorul global Johnnie Walker pentru promovarea consumului responsabil de alcool va fi în Bucureşti pentru a transmite consumatorilor români mesajul “Nu te urca la volan sub influenţa alcoolului”.

Proiectată de creatorii maşinilor de F1®, maşina Caparo T1, cu un propulsor V8 de 3,5 litri şi 600 de cai putere, este una dintre cele mai rapide maşini din lume, ajungând de la 0 la 200 km/h în numai 2,5 secunde. Mika Häkkinen, ambasadorul global Johnnie Walker pentru promovarea consumului responsabil de alcool şi dublu campion mondial de F1®, este singurul pilot de curse auto desemnat să conducă această maşină puternică.

Fanii întrecerilor de automobilism vor putea admira şi modelul Vodafone McLaren Mercedes MP4-23 F1®, o maşină puternică, cu o capacitate de 2,4 litri şi un propulsor V8 de 95 kilograme, model cu care fostul pilot Vodafone McLaren Mercedes, Lewis Hamilton, a câştigat titlul de campion mondial de F1® în anul 2008.
 Join the Pact este o campanie menită să încurajeze şi să determine consumatorii, prin semnarea pactului, să facă un angajament personal de nu se urca la volan sub influenţa alcoolului. Până în prezent, aproximativ un milion de oameni din întreaga lume s-au alăturat campaniei alături de Mika Häkkinen.

×
Subiecte în articol: mclaren vodafone mercedes MP4-23