Amalia Enache le întinde o mână de ajutor copiilor abandonaţi

• Esti reprezentant special al Fundatiei Hope and Homes for Children Romania de ceva timp. Ce inseamna pentru tine faptul ca pui umarul la ajutorarea unor copii care altfel nu ar avea sanse sa spere la un viitor cel putin normal?

Ma amaraste ca suntem tara cu cea mai mare rata a abandonului din Europa. Eram si inainte de ’89. Acum, la fiecare sase ore un bebelus este abandonat intr-o maternitate din Romania si 40.000 de copii au oficial acest diagnostic: PåRåSIT! Adevarul e ca acesti copii au fost intotdeauna marginalizati. Sunt lasati in grija statului si statul are grija de ei cum poate. HHC Romania, de 12 ani incoace, inchide vechile institutii de tip mamut si ii muta pe copii in medii mai apropiate de o familie. Pana sa iasa din centrele de plasament, copiii acestia nu au fost niciodata la piata, nu au deschis niciodata frigiderul, nu stiu sa aprinda aragazul...

• Vorbeste-mi despre unul dintre cazurile care ti-au atras atentia si care s-au rezolvat.

HHC inca lupta pentru o chestiune legislativa aparent simpla, dar in realitate incurcata rau: sa-i redea adevarata identitate lui Ghita, un tanar iesit dintr-un centru de plasament. A fost parasit la nastere de mama, care dupa un an si jumatate s-a intors sa-l ia inapoi. Atunci, dintr-o cumplita eroare, femeii i-a fost dat un alt copil. La 14 ani, Ghita ajunge si el ca altii din centrul in care traia, sa i se faca un buletin. Numai ca buletinul lui nu mai ve­nea. Abia dupa doi ani a primit actul. O a doua eroare a fa­cut ca atat lui, cat si copilului cu care fusese confundat sa le fie acordat intr-un final acelasi CNP. Incercand sa se an­ga­jeze, Ghita ajunge sa afle ca are un lung cazier. Era de fapt istoria celuilalt. Pune-te asadar tu, baiatul iesit din orfeli­nat, sa-i convingi pe politisti ca n-ai dat nici o sparge­re. HHC a descalcit itele cazului, cu acte, cu dovezi. Din pacate, adevaratul Ghita a ajuns la poarta mamei ca sa-i spuna ca el e intr-adevar fiul ei abia la o luna dupa ce femeia murise.

• Te gandesti vreodata la responsabilitatea de a da viata unui copil intr-o lume care pare din ce in ce mai alienata?

Nu gandesc o clipa in felul acesta. Au fost vre­muri mult mai tulburi in istorie si femeile au adus pe lume copii. E legea firii, e divin si fara nici o legatura cu cre­di­tele noastre, cu criza petrolului sau cu dependenta de internet.

• Nu esti straina nici de actiunile de protejare a mediului. Cum incerci sa ajuti la protejarea mediului inconjurator?

Fac ce-mi sta mie in putere, mai ales prin meseria si prin vizibilitatea mea: sa vorbesc despre lucrurile acestea si sa-i determin si pe altii sa vada pro­ble­ma. La care se adauga gest cu gest, de la grija sa nu ­irosesc apa, sa nu consum in exces pana la plantarile sau stransul gunoaielor la care ma vedeti ca particip. Picatura cu pi­ca­tura, oceanul poate sa se transforme dintr-unul de ne­pa­sare intr-unul al constiintei.

• Pentru ca ne aflam in perioada vacantelor... In­te­leg ca esti genul de turist caruia ii place sa des­co­pe­re locuri mai putin umblate. Care au fost acele des­tinatii care te-au surprins in mod deosebit si unde ti-ai dori sa ajungi in vacanta care urmeaza?

Mi-a pla­cut mult Bolivia, pentru ca nimic nu seamana cu nimic din ce stiam, de la oameni pana la peisaje, si parca nici tim­pu­rile nu erau aceleasi, ci eram in urma cu 100 de ani. Mi-a placut Thai­landa pentru blandetea si candoarea oamenilor si Afri­ca pentru tot ce-ar merita sa fie. In urmatoarea va­can­ta se contureaza o excursie cu rucsacul in spate prin Balcani.