x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri ANAF a început controalele la două bănci importante

ANAF a început controalele la două bănci importante

31 Ian 2019   •   11:33
ANAF a început controalele la două bănci importante
Sursa foto: Victor Stroe

ANAF controlează două bănci, iar în scurt timp va descinde şi la a treia! nspectorii de la Direcția Generală a Marilor Contribuabili verifică impozitul pe profit şi impozitul pe veniturile obţinute de instituţiile bancare în România, în perioada 2013-2017 au declarat reprezentanţii ANAF. Cea de-a a treia bancă va fi inspectată începând cu 12 februarie. De asemenea, ANAF va verifica dacă plata taxelor pentru veniturile din 2013 până anul trecut a fost conform legii.  La sfârşitul anului trecut, Guvernul a adoptat o Ordonanță de Urgență care introduce taxe noi în sectorul bancar, precum cea cunoscută sub numele de taxa pe lăcomie. Activele băncilor ar urma să fie taxate, atunci când media ROBOR pe un trimestru depăşeşte 2%. Cu cât ROBOR va fi mai mare, cu atât va creşte şi impozitul. Bancherii au avertizat că taxa va avea efecte asupra întregii economii. Un sfert dintre angajații sistemului bancar ar urma să fie disponibilizați dacă ordonanța care a introdus taxa pe active va rămâne în forma actuală. Președintele Federației Sindicatelor din Asigurări și Bănci spune că s-au purtat deja discuţii pe tema posibilelor restructurări care ar afecta în jur de 10.000 de oameni.

ANTENA 3

×
Subiecte în articol: anaf control la bănci