x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri BVB începe săptămâna cu prudență: Indicele BET sub presiune în deschiderea ședinței de luni

BVB începe săptămâna cu prudență: Indicele BET sub presiune în deschiderea ședinței de luni

de Redacția Jurnalul    |    04 Mai 2026   •   13:30
BVB începe săptămâna cu prudență: Indicele BET sub presiune în deschiderea ședinței de luni
Sursa foto: Hepta/Start modest pentru acțiunile celor mai lichide companii

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în scădere pe majoritatea indicilor şedinţa de luni, iar rulajul total era de 11,4 milioane lei (2,2 milioane euro), după 30 de minute de la debutul tranzacţiilor.

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, înregistra o depreciere de 0,50%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la BVB, consemna o declin de 0,51%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, "pierdea" 0,49%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a scăzut cu 0,59%.

Indicele BET-FI al SIF-urilor înregistra o depreciere de 0,15%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a coborât cu 0,70%.

Pe de altă parte, indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a apreciat cu 0,02%.


Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Uztel (+8,18%), Carbochim (+8%) şi SIF Hoteluri (+4,76%).

Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Romcab (-7,38%), Socep (-4,88%) şi Compa (-2,15%). AGERPRES

×
Subiecte în articol: bvb indice bet presiune deschidere
Parteneri