x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi 1.000 de kilometri de autostradă? Poate până în 2030. Sau chiar 2040

1.000 de kilometri de autostradă? Poate până în 2030. Sau chiar 2040

de Diana Scarlat    |    26 Mai 2015   •   09:12
1.000 de kilometri de autostradă? Poate până în 2030. Sau chiar 2040
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Au trecut cinci luni din acest an și s-au deschis nouă șan-tiere pentru autostrăzi. S-au promis 650 de kilometri de autostradă până în 2020, dar realitatea din teren ne arată că se vor face între 13 și 23 de kilometri până la sfârșitul aces¬tui an, mai rău decât anul trecut, când s-au inaugurat doar 50 de kilometri, dintre care 20 cu probleme.

Când vom avea autostrăzi? Este întrebarea ultimilor 25 de ani. Avem şi un răspuns: nu prea curând. Dincolo de lipsa de voinţă politică, motivele sunt multe. Pornind de la afaceri şi drumari de familie de partid, până la contestarea la infinit a licitațiilor sau studii de fezabili¬tate prost făcute sau expirate, pentru care a fost nevoie de alte investiții. Dar și cerințe prost scrise în caietele de sarcini pentru licitații, regulile de achiziții la prețul cel mai mic – adică 15% din prețul real, după cum arată constructorii – și lipsa experților din partea factorilor de decizie. Acest lucru se răsfrânge asupra constructorilor, care spun că pierderile din ultimii ani au fost mult mai mari decât cele declarate oficial. Pe lângă sutele de firme intrate în faliment sau în insolvență, pe lângă pierderile de capital, constructorii pierd și forța de muncă, pentru că oamenii pleacă în țările unde se și construiește ceva. Pe de altă parte, construc¬torii se plâng de blocajul de la Ministerul Transporturilor și de la CNADNR, după ce toți au început să se teamă de DNA și nimeni nu mai vrea să-și asume răspunderea pentru anumite decizii. În acest timp, drumarii celebri sunt fie în arest, fie cerce¬tați pentru diverse prejudicii. Ceilalți se străduiesc să supra¬viețuiască în cel mai riscant an de la Revoluție.

Sunt bani, lipsește timpul
Reprezentanţii patronatelor din Construcţii spun că anul 2015 este chiar mai păgubos şi mai riscant decât anii prece¬denţi. Marea problemă a proiec¬telor câştigate pe ultima sută de metri, din tranşa de finanţare 2007-2013, trebuie să se finali¬zeze până la sfârşitul anului.
Timpul este limitat şi sunt puţini cei care îşi asumă riscuri¬le. „În acest moment ne punem problema ca măcar să nu pier¬dem, deoarece toate aceste finanţări anunţate, apoi blocate, au însemnat investiţii pentru pregătirea echipelor şi a lucrări¬lor. 2015 este un an aproape compromis. Colegii mei sunt foarte circumspecţi cu privire la investiţiile anunţate pentru infrastructură”, a precizat, pentru Jurnalul Naţional, Tiberiu Andrioaiei, secretar general al Patronatului Societăţilor din Construcţii (PSC).

După medici, pleacă și constructorii

Lipsa investiţiilor în infrastructură din ultimii ani a afectat grav întregul domeniu, iar specialiştii au plecat din ţară. „Întrebarea se pune dacă mai suntem în stare să facem studiile de fezabilitate şi lucrările, după atâţia ani în care am pierdut specialişti. Apelarea la firmele străine nu este nicidecum o soluţie şi e extrem de păgu¬boasă”, avertizează Nicolae Boţu, fost consilier al ministrului Trans-porturilor. Nealocarea bugetară a generat pierderi uriaşe pentru piaţa construcţiilor, evaluată în 2013 la 9,6 mld. euro, în scădere cu 40% faţă de anii de boom. După ce s-au înregistrat pierderi foarte mari şi falimente pe piaţa construcţiilor în 2013, anul 2014 a condus peste 600 de companii spre insolvenţă, după un nou declin de 22% al construcţiilor de infrastructură, potrivit datelor furnizate de INS.


Mai puţin de 700 km de autostradă
n 1972 – în România erau 98 de kilometri de autostradă
n 1987 – s-au mai dat în folo-sinţă 18 kilometri
n 2004 – s-au dat în folosinţă primii 97 de kilometri de auto¬stradă din perioada postde-cembristă
n 2007 – încă 50 de kilometri de autostradă s-au adăugat celor existenţi
n 2008 – nicio inaugurare de autostradă
n 2009 – s-au adăugat încă 42 de kilometri
n 2010 – doar 10 kilometri de autostradă s-au dat în folosinţă
n 2011 – 50 de kilometri de autostradă
n 2012 – an record, cu 164 de kilometri noi de autostradă
n 2013 – 108 kilometri inaugu¬raţi
n 2014 – doar 50 de kilometri
n 2015 – ar putea fi doar 23 de noi kilometri de autostradă, respectiv A1 Nadlac - Arad, Lot 2 - 10 km; A1 Timişoara - Lugoj, Lot 2 - 10 km, A3 Bucureşti - DN Centura Bucureşti - 3 km
Sursa CNADNR

„Am putea ajunge la peste 90% rată de absorbţie a fondurilor europene prin Programul Operaţional Secto¬rial Transporturi aferent exerciţiului financiar 2007-2013, până la finalul anului”.
Ioan rus, ministrul transporturilor
296,25 milioane de lei a alocat Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din Ro-mânia (CNADNR) pentru reparații ale auto-străzilor și drumurilor naționale. În perioada mai-iulie se vor face lucrări de întreținere curentă, periodică și siguranță rutieră.
 

×
Subiecte în articol: autostrazi