x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi Catedrala Neamului, gândită să reziste la cutremure de 8,5 grade

Catedrala Neamului, gândită să reziste la cutremure de 8,5 grade

de Dan Radu    |    04 Iun 2015   •   22:55
Catedrala Neamului, gândită să reziste la cutremure de 8,5 grade
Sursa foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

Catedrala Mântuirii Neamului va putea rezista la opt sau nouă cutremure de până la 8,5 grade pe scara Richter, timp de 500 de ani. Construcţia e realizată în proporţie de 60%, costurile de până acum ridicându-se la 46 de milioane de euro. Prima slujbă va fi oficiată peste doi ani.

Nicolae Crângaşu, consilier patriarhal care supraveghează lucrările, a declarat, în timpul unei vizite de lucru pe şantier, că în 2017 catedrala va fi gata „la roşu”, moment în care se vor putea ţine slujbe în interior. Crângaşu spune că vor mai fi nevoie de încă 45 de milioane de euro p fiind ca preţul clădirii „la roşu” să se ssld1dmd euro. Banii vin din donaţii de la credin¬cioși, dar și din fondurile acordate de Guvern, primării, consilii judeţene.

Se lucrează în trei schimburi
Inginerul Vasile Crăcăoanu, care gestionează relaţia dintre muncitori şi Patriarhie, spune că se lucrează în trei schimburi la ridicarea Catedralei. Pretenţiile Patriarhiei au fost ca lăcașul să reziste minimum 500 de ani şi să poată trece fără pagube prin cutremure foarte puternice. Clădirea va avea nevoie de 100.000 de metri cubi de beton, din care s-au turnat în prezent 65.000 de metri cubi. Doar fundaţia a „înghiţit” până acum 25.000 de tone de metri cubi de beton şi 5.000 de tone de armătură de oţel laminat la cald. Încălzirea clădirii va fi realizată strict electric, urmând să fie utilizaţi radianţi electrici în infraroşu de joasă frec¬venţă. După darea în folosinţă a Catedralei, în 2017, următoarele obiective ale Patriarhiei vor fi, în funcţie de donaţii, realizarea unei parcări subterane, ridicarea unor clădiri adiacente (lumânărar, pangar), dar şi amenajarea unei pieţe pietonale, în apropiere.
 

×
Subiecte în articol: catedrala mantuirii neamului