x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi Green City e în insolvenţă

Green City e în insolvenţă

de Daniela Ivan    |    01 Mar 2011   •   15:29

Proiectul imobiliar dezvoltat de Dumitru Bucşaru, finanţatorul echipei de fotbal Unirea Urziceni, a intrat în insolvenţă, la solicitarea dezvoltatorului.

Motivul este creditul contractat în primăvara anului trecut de la CEC Bank în valoare de110 milioane lei, circa 26 de milioane de euro, la o dobândă anuală de 15%. Potrivit reprezentanţiilor companiei, societatea a încercat renegocierea împrumutului şi chiar transformarea lui în euro, însă se pare că CEC Bank nu a fost de acord.

"E bine să separăm falimentul de insolvenţă. Când vorbim de insolvenţă ne referim la o restructurare şi nu la încetarea activităţii", a declarat azi preşedintele CEC Bank, Radu Graţian Gheţea. Acesta a mai precizat că nu CEC nu are o expunere mare pe zona proiectelor imobiliare.

Green City este amplasat în localitatea 1 Decembrie, pe DN5 Bucureşti-Giurgiu, la 9 km de Bucureşti.

×
Subiecte în articol: credit dobanda imobiliar insolventa