Elena Udrea, Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, va propune în şedinţa de Guvern de miercuri modificarea legii ANL, pentru a permite chiriaşilor să cumpere locuinţele prin programul guvernamental Prima Casă.
"Modificarea legii ANL va fi în Guvern miercuri, pentru ca cei care locuiesc în casele Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL) să le poată cumpăra prin programul Prima Casă. Ei le putau cumpăra şi astăzi, mai greu, pentru că existau condiţii referitoare la salariu, la anii pe care i-au petrecut în calitate de chiriaşi. Noi acum reducem perioada de chirie la un an de la trei ani. De asemenea, scoatem condiţia limitativă la salariu pentru cel care doreşte să cumpere casa", a explicat Elena Udrea, vineri, după participarea la o conferinţă privind calitatea vieţii, la Academia Română.
Udrea a subliniat că scopul acestei decizii este dublu: acela de a da posibilitatea chiriaşilor ANL de a deveni poprietari, dar şi de a aduce bani în contul Ministerului Dezvoltării pentru construcţia de noi locuinţe.
"Scopul este şi atragerea de fonduri la bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru că ambiţiosul nostru proiect de a finaliza în următorii trei ani construirea a aproximativ 100.000 de locuinţe, cât este necesar conform solicităilor primite de la autorităţile publice locale din toată ţara, să poată fi finanţat. Cum vremurile nu sunt pe măsură a ajuta la finalizarea acestui proiect, bugetul ministerului fiind mai mic decât nevoile, recurgem la această soluţie a vânzării locuinţelor ANL în speranţa că în felul acesta vom avea resursele financiare pentru a putea construi locuinţe pentru toţi tinerii care au nevoie", a spus Elena Udrea.
Ministrul dezvoltării regionale şi turismului a precizat că aceste apartamente ANL vor fi vândute la preţul la care se construiesc locuinţele la ora actuală. Ministrul a precizat şi că a dorit introducerea acestor locuinţe în programul guvernamental pentru ca apartamentele să poată fi cumpărate şi prin credit ipotecar.
"O să vă prezint exact schema într-o conferinţă de presă marţi. Noi sperăm să vindem, din aproximativ 25.000 de locuinţe, construite prin ANL, anul acesta şi anul următor 20.000 de locuinţe, în idea în care nu toată lumea doreşte sau are posibilitatea să cumpere locuinţa în care stă cu chirie", a precizat Udrea.
Ministrul a spus că speră ca prin vânzarea celor 20.000 de apartamente ANL, Ministerul Dezvoltării să câştige în jur de 500.000 euro.
CASE PENTRU MEDICII REZIDENŢI
Mai mult, ministrul a anunţat că, pe lângă noul proiect ce vizează construcţia ansamblurilor rezidenţiale pentru specialiştii din mediul rural, şi-a propus să deruleze, tot prin ANL, împreună cu Ministerul Sănătăţii, un program de construcţie de locuinţe pentru medicii rezidenţi. De asemenea, un proiect similar va fi demarat şi cu Ministerul Apărării, în acest sens existând şi avantajul terenurilor foarte mari deţinute de acest minister, care pot fi folosite pentru construcţia de locuinţe pentru militri. "Deci vom avea un parteneriat cu Ministerul Sănătăţii şi cu Ministerul Apărării Naţionale, iar celor două programe vor fi prezentate pe larg săptămâna viitoare", a conchis Udrea.
Citește pe Antena3.ro