Banca americană de investiţii Morgan Stanley şi agenţiile de rating Moody's şi Standard & Poor's (S&P) sunt acuzate de fraudă, într-un tribunal din New York, de doi investitori, o bancă din Abu Dhabi şi autorităţile locale dintr-un district al statului Washington.
Abu Dhabi Commercial Bank şi autorităţile districtului King acuză cele trei companii că au "mascat" riscurile legate de investiţii conectate la active ipotecare subprime, relatează Reuters, citată de Mediafax.
Judecătorul federal responsabil de proces a respins mai multe plângeri aduse cei doi reclamanţi, însă a decis că Morgan Stanley, Moody's şi S&P trebuie să se apere în instanţă de acuzaţii de fraudă.
Pentru o a patra parte acuzată, Bank of New York Mellon, instanţa a respins toate acuzaţiile.
Decizia tribunalului federal ar putea influenţa alte procese similare, derulate de investitori sau fonduri de pensii, care doresc să tragă la răspundere băncile şi agenţiile de rating pentru că au "umflat" calitatea şi valoarea de piaţă a diverselor active şi investiţii, pentru a câştiga comisioane, provocând însă pierderi uriaşe investitorilor.
Acuzaţiile îndreptate împotriva băncii Morgan Stanley şi celor două agenţii de rating vizează vehicolul investiţional structurat Cheyne, care a dat faliment în luna august a anului 2007 după ce valoarea tuturor activelor fondului s-a prăbuşit.
Majoritatea investitorilor implicaţi la Cheyne nu au putut recupera nimic din pierderi.
Vehicolele investiţionale structurate cuprind pachete complexe de active financiare, instrumente de creditare şi îndatorare, inclusiv creanţe colateralizate. Industria acestor tipuri de fonduri de investiţii controla, la un moment dat active de 350 de miliarde de dolari, însă întregul sector s-a prăbuşit în primele luni de criză a creditelor ipoteacre subprime.
Într-un proces separat, intentat în luna iulie, California Public Employees' Retirement System, fondul public de pensii al angajaţilor bugetari din California, cel mai mare fond public de pensii din SUA, a acuzat cele trei mari agenţii de rating, Moody's, S&P şi Fitch Ratings, de publicarea unor informaţii incorecte care au condus la pierderi uriaşe, legate de Cheyne şi alte vehicole investiţionale structurate.
În cazul din New York, banca din Abu Dhabi şi autorităţile locale din districtul King susţin că Morgan Stanley, Moody's ş S&P au promovat Cheyne drept o investiţie de foarte bună calitate, cu ratinguri inadecvat de ridicate.
Bank of New York Mellon, absolvită de instanţă de toate acuzaţiile, ar fi supraevaluat activele Cheyne în rapoartele livrate băncilor de investiţii şi agenţiilor de rating, potrivit reclamanţilor.
Instanţa federală a decis că dovezile aduse de investitori sunt suficiente pentru a permite acuzarea celor trei instituţii financiare de fraudă.
Citește pe Antena3.ro