Întreprinderile Mici şi Mijlocii, aşa numitele IMM, au intrat, iar, în atenţia băncilor. Două dintre cele mai importante bănci româneşti, BCR şi Raiffeisen, au la dispoziţie 315 milioane de euro pentru a da credite firmelor mici şi mijlocii. Banii vin de la Fondul European de Investiţii care finanţează IMM şi în alte ţări: Grecia, Bulgaria, Cipru, Italia, Franţa etc.
Raiffeisen Bank va avea aproximativ 100 de milioane euro din suma totală, iar restul banilor vor merge la BCR. Potrivit lui Bogdan Drăgoi, secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice, acest fond de 315 milioane euro va fi unul perpetuu.
"Banii vin prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, iar absorbţia fondurilor europene a fost focusul principal al Guvernului în direcţia investiţiilor", a spus Drăgoi. Potrivit acestuia, avantajele sunt oferirea garanţiei de către fond şi costul redus pentru beneficiarul final.