Micii întreprinzători vor ca Guvernul să crească accizele la carburanţi, gaze naturale şi energie electrică atât timp cât statul se asigură că majorarea nu se va simţi în preţurile plătite de populaţie şi de firme, ci de companiile din sectorul energetic.
"Deşi preţul petrolului a scăzut de patru ori în ultima vreme, benzina s-a ieftinit cu 20%, preţul gazelor naturale a crescut, iar cel al energiei electrice a rămas la fel. Asta se va vedea în costuri, produsele româneşti nu se vor mai vinde şi foarte multe firme vor da faliment", spune Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).
Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, declara în urmă cu câteva zile că se gândeşte să crească accizele la carburanţi. "Este spaţiu de accizare la carburanţi şi gaze, pentru că atunci când era preţul acesta de 40-50 de dolari la petrol, benzina era 15.000-20.000 de lei vechi", a mai spus Nicolescu. El a acuzat în
special Petrom şi Romgaz.
Fostul ministru al Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, declara anul trecut că preţurile Petrom sunt "o sfidare" în condiţiile în care extrăgea ţiţei românesc la preţuri autohtone şi vindea carburanţii la cotaţii internaţionale. Petrom a raportat un profit net de 1,02 miliarde de lei, circa 278 milioane de euro. Romgaz estimează pentru 2008 un profit net de 130 milioane de euro.
În privinţa energiei electrice, Răzvan Purdilă, director de dezvoltare în cadrul Transelectrica, anunţa recent că preţul energiei electrice ar putea creşte în perioada următoare, pentru că scade cererea ca urmare a opririi unora dintre industrii din cauza crizei, în vreme ce costurile sunt fixe.
Citește pe Antena3.ro