Acciza la carburanţi va creşte de la 15 septembrie cu 0,16 bani pe litru la toate cele trei categorii de combustibili: benzină, benzină fără plumb şi motorină, a anunţat ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa. O nouă majorare va fi aplicată de la 1 octombrie, atunci când acciza la carburanţi va creşte cu încă 0,16 bani pe litru. “Am făcut o analiză, acciza va creşte, după cum ştiţi, termenele pe care le-am stabilit sunt 15 septembrie, data la care va fi o creştere cu 0,16 bani pe litru pentru toate cele trei categorii de carburanţi, şi la 1 octombrie va fi o dată în care va creşte cu încă 0,16 bani pe litru pentru aceleaşi trei categorii. Creşterea se produce în etape pentru a nu crea un şoc la nivelul consumului, care poate genera creşteri de preţ, automat scăderi de consum şi poate afecta bugetul de stat prin încasări mai mici”, a declarat ministrul Finanţelor. (Cristian Anton)
Benzina şi motorina se vor scumpi în această toamnă, după majorarea accizelor cu 0,32 bani pe litru