x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Acordul exporturilor de cereale ucrainene prin Marea Neagră a fost extins. Kievul este nemulțumit

Acordul exporturilor de cereale ucrainene prin Marea Neagră a fost extins. Kievul este nemulțumit

de Redacția Jurnalul    |    14 Mar 2023   •   13:45
Acordul exporturilor de cereale ucrainene prin Marea Neagră a fost extins. Kievul este nemulțumit
Sursa foto: Hepta

Acordul exportului de cereale ucrainene prin Marea Neagră a fost prelungit pentru 60 de zile, scrie Reuters.

Acesta a fost încheiat la 22 iulie 2022, la Istanbul, cu medierea Turciei și ONU. Forțele ruse permit livrările de cereale din Ucraina prin porturile de la Marea Neagră. Moscova a fost acum de acord cu prelungirea pentru numai jumătate din perioadă. 

"Acordul a fost extins. S-a ajuns la un acord privind extinderea lui pentru 60 de zile", a spus adjunctul șefului diplomației ruse, Aleksandr Gruşko.

Moscova este nemulțumită pentru că a mai fost semnat la Ankara și un alt acord prin care se permit și exporturile de produse agricole și îngrășăminte rusești, care însă nu a fost respectat. Deși sancțiunile occidentale nu le vizează, asiguratorii nu pot încheia contracte cu societățile din Rusia

De cealaltă parte, Kievul vrea prelungirea acordului cu 120 de zile. 
"Vom urma acordul cu stricteţe", a spus un oficial guvernamental care a vrut să rămână anonim. 



 

×
Subiecte în articol: acord cereale marea neagră Rusia ucraina