Presedintele interimar al PDL Bucuresti, Adriean Videanu propune, in numele partidului, stoparea actualului proces de privatizare de la Oltchim si demararea imediata a procedurilor pentru alte variante de privatizare.
"PDL vine cu doua solutii care ar trebui aplicate de maine: stoparea acestui proces de privatizare, care este mostra de incompetenta a actualului Guvern si, imediat, demarate procedurile pentru urmatoarele variante de privatizare: unu - conversia creantelor AVAS si Electrica SA fata de Oltchim si vanzarea pachetului rezultat de actiuni in privatizare si doi - conversia in actiuni a tuturor creantelor societatilor cu capital majoritar de stat si vanzarea in privatizare a intregului pachet de actiuni rezultat", a declarat Videanu intr-o conferinta de presa.
Fostul ministru al Economiei crede ca neconvertirea creantei in actiuni nu avantajeaza decat actionarul minoritar si dezavantajeaza statul roman: "Daca se vand actiunile si creantele la preturi mici, cu discount, sunt avantajati investitorii si actionarii minoritari. Intreaga decizie luata de Guvernul Ponta, in a nu converti creantele AVAS in actiuni, dezavantajeaza statul roman. Solutia luata de Guvernul Ponta este solutia optima daca se doreste vanzarea la pret mic si eventual cu destinatie a actiunilor Oltchim".
Videanu a mai spus ca "lichidarea sau insolventa urmata de faliment sunt iminente daca nu se intervine de urgenta" si crede ca "prin conversia in actiuni a tuturor creantelor societatilor cu capital majoritar de stat si vanzarea in privatizare a intregului pachet de actiuni rezultat, gradul de indatorare se reduce la 50% fata de situatia actuala, iar societatea devine atractiva la privatizare si atrage mai multi investitori".