x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Afaceri - Imprumuturi pana la 10.000 de euro

Afaceri - Imprumuturi pana la 10.000 de euro

de Daniela Ivan    |    25 Ian 2006   •   00:00
Afaceri - Imprumuturi pana la 10.000 de euro

Micii intreprinzatori pot obtine credite de maximum 10.000 de euro daca fac dovada ca desfasoara o activitate profitabila. Banii acordati de Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD) pot ajunge la ei in doar cateva zile.

Centrul de Dezvoltare Economica (CDE) impreuna cu Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM) au lansat un proiect de creditare pentru microfirme, intitulat "Dezvoltarea Sectorului Social", finantat dintr-un imprumut de la BIRD.

Solicitantii pot fi societati comerciale care au sub 15 angajati cu contract individual de munca, persoane autorizate sa desfasoare activitati independente si asociatii familiale constituite potrivit legii, precum si orice persoana fizica care prezinta o propunere fundamentata pentru initierea si dezvoltarea unei afaceri.

Proiectul este operational in sapte regiuni de dezvoltare: Bucuresti - Ilfov, Iasi (Regiunea Nord-Est), Alba-Iulia (Regiunea Centru), Resita (Regiunea Sud-Vest), Constanta (Regiunea Sud-Est), Baia Mare (Regiunea Nord-Vest) si Ploiesti (Regiunea Sud). In zona de sud-vest (adica in cele cinci judete din Oltenia) nu a fost aplicat proiectul "de teama, pentru ca aici sunt destule programe de creditare nerambursabile, iar oamenii de aici sunt obisnuiti sa nu mai dea banii inapoi", conform declaratiilor facute de Teodor Neamtu, director adjunct la Centrul de Dezvoltare Economica, administratorul acestor microcredite.

ALTERNATIVA. Aceste imprumuturi reprezinta o alternativa la creditul bancar, a mai spus Neamtu. El a adaugat ca "sunt clienti care s-au imprumutat sa-si cumpere o vaca si clienti care si-au completat veniturile pentru a incepe o afacere". Pentru anul 2006, au fost aprobate deja credite insumand 120.000 de dolari, care au inceput sa fie distribuite solicitantilor.

SANSA. Programul reprezinta o sansa pentru zonele dezavantajate din punct de vedere economic. Neamtu a dat exemplu orasele Comanesti, Iasi, Vaslui sau Tulcea, unde oamenii au luat multe credite pentru a cumpara oi.

Imprumuturile se pot intinde pana la trei ani, din care exista si o perioada de gratie de sase luni. Sunt eligibile cheltuielile destinate achizitionarii de mijloace fixe, materii prime, materiale, energie, combustibil, precum si de alte servicii necesare realizarii proiectului privind dezvoltarea unei activitati comerciale pentru care a fost autorizat.

VALOARE. Intreprinzatorii pot sa obtina minimum 1.000 de dolari si maximum 12.000 de dolari, in functie de cursul dolar-euro. Dobanda corespunzatoare microcreditului este de 9,5 la suta, fara alte comisioane suplimentare.

De asemenea, reprezentantii CDE precizeaza ca nu se percep garantii decat pentru credite mai mari de 3.000 de euro.
×
Subiecte în articol: economic