Agenţia pentru Finanţarea Investițiilor Rurale a deschis ieri sesiunea de primire a proiectelor pentru participarea la schemele de calitate europene, fondurile disponibile fiind în valoare de 6.108.739 milioane de euro, a anunțat instituţia. Finanțarea proiectelor se asigură prin Submăsura 3.1 „Sprijin pentru participarea pentru prima dată la scheme de calitate” a Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 și se acordă fermierilor şi grupurilor de fermieri legal constituite care participă pentru prima dată la o schemă de calitate a Uniunii Europene - Denumire de Origine Protejată (DOP), Indicaţie Geografică Protejată (IGP), Specialitate Tradiţională Garantată (STG), Menţiunea de calitate facultativă „produs montan” și Produse ecologice. De asemenea, sunt finanțate și proiectele prin care se asigură participarea pentru prima dată la schemele de calitate pentru băuturi alcoolice - Denumire de origine controlată (DOC), pentru vinuri de calitate, Indicatie Geografică (IG), pentru vinuri de calitate și Băuturi spirtoase cu Indicaţie Geografică.