x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie AFM aprobă o finanţare de 2,4 milioane de lei pentru închiderea unui depozit de deşeuri în Vatra Dornei

AFM aprobă o finanţare de 2,4 milioane de lei pentru închiderea unui depozit de deşeuri în Vatra Dornei

21 Oct 2019   •   16:57
AFM aprobă o finanţare de 2,4 milioane de lei pentru închiderea unui depozit de deşeuri în Vatra Dornei

Municipiul Vatra Dornei (judeţul Suceava) a primit aprobare, în valoare de aproximativ 2,4 milioane de lei pentru finanţarea operaţiunilor de închidere a unui depozit neconform de deşeuri, a anunţat, luni, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat transmis, luni, AGERPRES.

"În şedinţa Comitetului de Avizare din data de 21 octombrie 2019, Administraţia Fondului pentru Mediu a aprobat un dosar de finanţare depus de municipiul Vatra Dornei, judeţul Suceava, pentru închiderea depozitelor de deşeuri municipale neconforme, în aplicarea prevederilor deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, pronunţată în Dosarul C-301/17. Suma aprobată pentru proiectul depus de municipiul Vatra Dornei este de 2.396.446,03 lei", precizează sursa citată.

Suma alocată sesiunii de finanţare pentru închiderea depozitelor de deşeuri municipale neconforme este de 100 de milioane de lei, iar finanţarea se acordă în procent de până la 100% din cheltuielile eligibile.

Sesiunea de depunere a dosarelor de finanţare a fost prelungită până la data de 29 noiembrie 2019, iar proiectele eligibile sunt cele din Lista depozitelor de deşeuri municipale care trebuie închise, conform deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, furnizată de către Ministerul Mediului şi publicată pe site-ul AFM.

AGERPRES

×