x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Agricultorii bulgari vor să protesteze la Bruxelles dacă UE nu ia măsuri împotriva importurilor de cereale ucrainene

Agricultorii bulgari vor să protesteze la Bruxelles dacă UE nu ia măsuri împotriva importurilor de cereale ucrainene

de Redacția Jurnalul    |    18 Apr 2023   •   17:30
Agricultorii bulgari vor să protesteze la Bruxelles dacă UE nu ia măsuri împotriva importurilor de cereale ucrainene

Agricultorii bulgari vor organiza protexte la Bruxelles dacă UE nu ia măsuri împotriva importurilor de cereale ucrainene, scrie EFE.

Preşedintele Camerei Agrare a Bulgariei, Kostadin Kostadinov, spune că dacă autoritățile de la Sofia nu interzice importurile de produse agricole din Ucraina, după modelul din Polonia, Ungaria și Slovacia, trebuie să ia decizii care să protejeze piața locală și pe agricultorii autohtoni. 

"Dorim măsuri precum taxe de tranzit, care sunt mult mai importante decât fondurile care se oferă", a spus acesta, făcând referire la despăgubirile de 16 milioane de euro aprobate de Comisia Europeană pentru agricultorii bulgari. Se estimează că pierderile țării se ridică la 400 de milioane de euro.

Ministrul bulgar al Agriculturii, Iavor Ghecev, crede că este doar o "chestiune de timp" până când guvernul va interzice importul cerealelor ucrainene dar trebuie studiată baza juridică a interdicției, pe care Bruxellesul o consideră "inacceptabilă". El spune însă că vor ajunge și mai multe cereale în Bulgaria, în condiția în care trei state est-europene au interzis importurile. 

UE a suspendat taxele vamale la produsele ucrainene până în 2024, în contextul războiului. 

În timp ce Polonia, Ungaria și Slovacia a interzis importurile de cereale ucrainene pentru a-și proteja agricultorii, România nu are curaj să ia o astfel de decizie. Și asta cu atât mai mult cu cât agricultorii se află în pragul falimentului iar acest sector a primit mai puține fonduri europene decât Bulgaria, în pofida suprafeței cultivate mult mai mari. 

×