x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ambalaje de carton pentru restaurantul tău, de la Snick Ambalaje

Ambalaje de carton pentru restaurantul tău, de la Snick Ambalaje

20 Ian 2022   •   15:23
Ambalaje de carton pentru restaurantul tău, de la Snick Ambalaje

Păstrează mâncarea în condiții optime până ajunge pe masa clientului!

O bună protecție a mediului înseamnă să avem grijă la orice pas pe care îl facem. De la simplele pungi pe care le cumpărăm de la magazine, până la ambalajele în care luăm mâncarea, putem evita ca planeta să se tot degradeze. Ambalajele din carton sunt o idee excelentă pentru a fi prietenos cu mediul în timp ce mâncarea sau băutura ajunge în mâinile clientului în bune condiții. Solicită oferta și lasă calitatea să primeze pentru clienții tăi!

Ambalajele din carton sunt preferate printre restaurante, baruri și cafenele

Acestea se pot folosi și în cadrul cofetăriilor, gelateriilor, catering-ului și street food. Cele din urmă optează în general doar pentru ambalaje carton, pentru a oferi un aspect diferit al mâncării. Felul în care mâncarea sau băutura îți este servită contează la fel de mult precum gustul acesteia.

Deții un restaurant, pizzerie, rotiserie, cafenea sau ai o afacere de tip street food? Comandă online ambalajele de care ai nevoie! Atunci când începi o afacere din domeniul HoReCa trebuie să te gândești și la cum vor pleca cei care îți calcă pragul. Nu toți dispun de timpul necesar pentru a sta în incinta hotelului, a restaurantului sau cafenelei și optează pentru preparatele tale la pachet. Din acest motiv, ambalajul trebuie să atragă mai întâi, iar mâncarea să fie excelentă și după gustul lor.

La Snick Ambalaje vei găsi o varietate de articole pentru ambalarea mâncării și a băuturilor

Pentru ca fiecare client să fie mulțumit de calitatea lor. Deși nu poți face nimic cu ambalajul, este extrem de important ca mâncarea să nu păteze prin cutie, să nu se scurgă sosuri sau chiar să curgă cafeaua. Clienții vor ține cont de acest lucru cu siguranță.

În ceea ce privește o pizzerie, cutiile pentru pizza trebuie să fie perfecte pentru dimensiunea acesteia. În caz contrar, marginile pizzei s-ar putea să se deformeze și aspectul să aibă de suferit. Pe lângă acest lucru, dacă sunt prea mici există posibilitatea ca toppingurile să se lipească de interiorul cutiei. Niciun client nu își dorește acest lucru, așadar comandă cutii pizza potrivite, de la snick-ambalaje.com!

Magazinul dispune și de o varietate de articole pentru cafenele și smoothie bars, biodegradabile! Așa cum ai aflat mai sus, este vital să fim prietenoși cu mediul în care trăim și să îl protejăm. De cele mai multe ori ambalajele ajung pe jos, în spații neamenajate, uneori chiar și în apă. Oprirea folosirii acestor ambalaje este un pas către normalitate. Online poți comanda articole biodegradabile pentru cafenele și smoothie bars. În acest fel vei proteja mediul și le vei oferi clienților calitatea produsului.

Site-ul conține o gamă largă de caserole, tacâmuri, farfurii, pahare, pungi și sacoșe pentru restaurantul tău. Varietatea de produse cuprinde ambalaje bio, care au o maximă importanță în zilele noastre. Dacă îți dorești o ofertă personalizată sau ai nevoie de informații suplimentare le poți solicita la adresa de e-mail comenzi@snick-ambalaje.com.

×