x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Amenda pentru Microsoft

Amenda pentru Microsoft

24 Mar 2004   •   00:00

Comisarul european pentru Concurenta, Mario Monti, a propus o amenda de aproape o jumatate de miliard de euro (613 milioane de dolari) pentru gigantul software Microsoft.

Este cea mai mare sanctiune impusa vreodata de Uniunea Europeana unei companii, dupa ce autoritatile nationale antitrust au aprobat decizia Comisiei Europene de a sanctiona abuzul de pozitie dominanta reprosat grupului american. Valoarea exacta a amenzii va fi stabilita in cadrul reuniunii de azi, la care vor participa cei 20 de comisari europeni.

Neintelegeri

Monti a cerut grupului american sa prezinte mai multe informatii rivalilor de pe piata serverelor si sa ofere producatorilor de PC-uri versiuni ale sistemului de operare Windows fara programul Media Player. De cealalta parte, Microsoft sustine ca firmele concurente incearca sa obtina acces la informatii protejate de dreptul de proprietate intelectuala, profitand astfel de rezultatele mai multor ani de cercetare si dezvoltare. De asemenea, compania americana a avertizat ca sistemul de operare Windows nu va functiona corespunzator, in lipsa programului Media Player.

Record

Pana acum, cea mai mare amenda aplicata pentru nerespectarea legislatiei concurentei a fost de 462 de milioane de euro. Suma a fost platita de compania Hoffmann-La Roche, subsidiara americana a grupului farmaceutic elvetian Roche, pentru rolul sau intr-un cartel constituit cu scopul de a influenta evolutia preturilor pe piata vitaminelor.

×
Subiecte în articol: economic