x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Arad: Producții mai mari decât anul trecut la culturile agricole

Arad: Producții mai mari decât anul trecut la culturile agricole

17 Sep 2019   •   11:39
Arad: Producții mai mari decât anul trecut la culturile agricole
Sursa foto: oticki/Getty Images/iStockphoto

Principalele culturi de primavară, aflate acum în perioada de recoltare, vor avea producţii mai mari decât anul trecut, potrivit estimărilor Direcţiei pentru Agricultură Arad. În pofida condiţiilor climatice defavorabile, la porumb situaţia este cea mai bună, cu o producţie medie estimată de peste 9 tone pe hectar.

Fermierii care au început recoltarea porumbului au raportat producţii mari, care ajung şi la 12.500 de kilograme pe hectar, cum e cazul în zona Vinga. În zonele deluroase producţia va fi mai mică, de circa 6.000 de kilograme, însă media obţinută pe suprafaţa totală de 103.000 de hectare cultivată cu porumb va fi de peste 9.000 de kilograme la hectar, potrivit estimărilor șefului Direcţiei pentru Agricultură Arad, Ioan Martin. Producţia de porumb a judeţului va fi de 1,2 milioane de tone la finalul campaniei de recoltare.

La floarea-soarelui, producţia estimată este de 3.000 de kilograme la hectar, uşor peste cea de anul trecut. Recoltarea este în derulare, iar până în prezent s-a încheiat pe jumătate din suprafaţa de 38.900 de hectare cultivată cu această plantă, estimându-se o producţie totală de aproape 120.000 de tone.

Fermierii au cultivat şi 8.000 de hectare de soia, din care 10% a fost recoltată, cu o producţie medie de 3.000 kilograme la hectar, fiind estimată o producţie totală de 25.000 de tone.

În privinţa producţiei de grâu, aceasta a fost cu 10% mai mică decât anul trecut, recoltându-se 435.000 de tone de pe cele 87.000 de hectare cultivate, respectiv o medie de 5.030 kilograme la hectar. Fermierii spun că grâul a fost afectat de seceta din toamna anului trecut şi de ploile abundente din această primăvară.

Judeţul Arad are o suprafaţă arabilă de aproape 350.000 de hectare, din suprafaţa totală de 775.000 de hectare.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: culturi agricole