x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie AVAS estimează venituri de 261 milioane de lei din pachetele rămase în portofoliu

AVAS estimează venituri de 261 milioane de lei din pachetele rămase în portofoliu

20 Apr 2010   •   00:00

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) vrea să scoată la vânzare în acest an 13 din cele 18 pachete majoritare rămase în portofoliu şi 90 din cele 367 de pachete minoritare, sperând să obţină venituri din această activitate de 260,9 milioane lei (aproximativ 63 milioane euro).

"Strategia pe 2010 este de a scoate la privatizare 13 societăţi cu pachete majoritare şi vânzarea a 90 de pachete minoritare", a declarat marţi, pentru Mediafax, preşedintele AVAS, Aurelian Popa.

Proiectul de buget de venituri şi cheltuieli al AVAS din acest an, care nu a fost deocamdată aprobat şi va fi discutat de Guvern săptămâna viitoare, prevede venituri de 395 milioane lei, din care din privatizare totalizează 260,9 milioane lei, iar cele din activitatea de valorificare (încasări din valorificarea activelor bancare, creanţelor comerciale şi a celor preluate de la Ministerul Finanţelor şi de la CNAS) totalizează 87 milioane lei.

De asemenea, Autoritatea estimează că va încasa dividende de 45 milioane lei.

Comparativ, anul trecut AVAS a avut venituri de 152,8 milioane lei, din care activitatea de valorificare a activelor a generat 54,7 milioane lei, de privatizare - 21,9 milioane lei şi încasarea de dividende -53,9 milioane lei.

Bugetul de venituri şi cheltuieli al AVAS din 2009 prevedea realizarea unor venituri de peste patru ori mai mari, de 650 milioane lei, din care 559 milioane lei din privatizare.

În perioada 1 ianuarie - 16 aprilie 2010, instituţia a avut venituri de 94,9 milioane lei, din care 54,2 milioane lei au reprezentat dividende iar 27,7 milioane lei vânzări de acţiuni.

Autoritatea are un buget separat pentru cheltuielile de personal şi funcţionaere, unde Secretariatul General al Guvernului este ordonator principal, iar preşedintele instituţiei este ordonator terţiar.


×
Subiecte în articol: redactie