Grupul elen Alpha Bank intenţionează să deruleze o emisiune de drepturi de preempţiune de 986 de milioane de euro, pentru a răscumpăra acţiuni preferenţiale vândute în luna ianuarie guvernului elen.
Consiliul de Administraţie al băncii va discuta azi decizia de a propune acţionarilor vânzarea de trei acţiuni noi pentru fiecare zece deja deţinute, la un preţ de 8 euro pe unitate, se arată într-un comunicat al Alpha Bank. Operaţiunea va rezulta într-o majorare de capital de 579,5 milioane de euro, la 3,45 miliarde de euro. Alpha Bank a obţinut, în luna ianuarie, o infuzie de capital de 950 de milioane de euro de la stat, realizată printr-o emisiune de acţiuni preferenţiale către guvern, parte dintr-un pachet de sprijin de 28 de miliarde de euro introdus de Grecia în sprijinul sistemului bancar şi al economiei.
Toate marile bănci elene, inclusiv principalii rivali ai Alpha, National Bank of Greece şi EFG Eurobank, au luat parte la program, primind infuzii de capital şi de lichiditate, precum şi garanţii de stat. Alpha Bank este prezentă şi pe piaţa financiar-bancară românească, unde concurează şi cu subsidiarele National Bank of Greece şi EFG Eurobank - Banca Românească, respectiv Bancpost.
Citește pe Antena3.ro