x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Băncile din România nu prea finanțează investiţiile. Preferă creditele pentru mașini

Băncile din România nu prea finanțează investiţiile. Preferă creditele pentru mașini

de Redacția Jurnalul    |    24 Ian 2023   •   10:00
Băncile din România nu prea finanțează investiţiile. Preferă creditele pentru mașini

Creditele contractate de companii pentru maşini şi echipamente au înregistrat majorări importante de flux, dar acestea au o contribuţie modestă în finanţarea investiţiilor (6% în 2020, conform INS), majoritatea investiţiilor fiind finanţate din surse proprii (75%), susţine BNR.

„Aceste evoluţii impun o analiză mai riguroasă a politicilor economice şi o calibrare mai atentă a programelor guverna­mentale, prin promovarea sectoarelor şi companiilor competitive sau care pot diminua vulnerabilităţile macroeconomice ale României“, se arată în cel mai recent raport al BNR asupra stabilităţii fi­nanciare.

Pe de altă parte, volumul creditelor acordate pentru nevoile curente (finanţarea stocurilor şi credite de trezorerie) s-au majorat substanţial în 2022, ponderea acestor credite ajungând la 70% în totalul creditelor noi în primele nouă luni ale anului 2022, comparativ cu 67% în anul 2021, mai susţine BNR.

Conform datelor băncii centrale, creditele noi corporate în euro au urcat în septembrie la 795 mil. euro (3,9 mld. lei), maximul istoric lunar din 13 ani, depăşind în premieră în ultimul deceniu creditele noi corporate în lei, de 2,8 mld. lei.

Cumulat, creditele noi corporate în euro au ajuns în primele 9 luni din 2022 la un volum cumulat de echivalentul a 21,9 mld. lei (4,4 mil.euro), cu 74% peste nivelul din 9 luni/2021, în timp ce nivelul cumulat al creditelor noi corporate în lei a fost în primele 9 luni din 2022 de 31,5 mld. lei, cu circa 9% peste nivelul din ianuarie-septembrie 2021.

Pe total, în primele 9 luni din 2022 companiile au luat credite noi în lei şi euro de 53,4 mld. lei, cu 29% peste volumul din 9 luni din 2021, de 41,3 mld. lei.

Evoluţia economiei din prima parte a anului 2022 s-a realizat în condiţiile apelării într-o mai mare măsură de către companii la creditarea bancară, rata anuală de creştere a creditului acordat companiilor nefinanciare ajungând în septembrie 2022 la Ă25%, susţine BNR.

Pe ansamblul primelor 9 luni/2022 creşterea economică din România a fost de 5%.

România a înregistrat o creştere importantă a PIB în prima parte a anului 2022, pe fondul eliminării restricţiilor sanitare impuse de pandemia COVID-19 şi al evoluţiilor pozitive la nivel global, dinamica trimestrială fiind printre cele mai mari din UE19.

Însă, izbucnirea războiului din Ucraina, criza energetică, tensiunile geopolitice şi deteriorarea balanţei externe au determinat o temperare în trimestrul al doilea, rata de creştere diminuându-se la 1,8% comparativ cu 5,1% în primul trimestru (modificări trimestriale, serii ajustate sezonier).

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: băci romania finantare Investitii